In Italia este zi de doliu national. Sambata au avut loc funeralii de stat pentru o parte dintre victimele tragediei de la Genova, iar la ceremonia religioasa au participat presedintele si premierul tarii.

Publicat:18.08.2018, 16:18

Ultimul bilant al dezastrului indica 42 de morti. Potrivit presei, vineri noapte au fost gasite printre darâmaturi înca 4 trupuri fara viata. Printre victime se afla si un cetatean româno-moldovean, în timp ce un sofer din Gorj este în coma profunda.

Cu inimile împietrite, 18 familii si-au luat ramas bun de la cei dragi. Între sicrie s-a aflat si unul mic alb, în care a plecat pe ultimul drum un baietel nevinovat de opt ani.

Uriasul pavilion expozitional din Genova, transformat în capela, a fost neîncapator pentru miile de oameni, care au vrut sa asiste la ceremonie. Premierul si ministrii sai au fost aplaudati la sosire. În schimb, o prezenta controversata a fost cea a responsabillilor companiei care administra autostrada pe care se afla podul.

Numeroase familii au ales sa boicoteze funeraliile de stat, învinuind autoritatile pentru carnagiu si acuzându-le ca se folosesc de cele întâmplate ca sa câstige capital politic.

La locul dezastrului, operatiunile de cautare au continuat fara oprire. Salvatorii au gasit vineri noapte alte patru cadavre. Într-o masina strivita se afla un cuplu si fetita lor de noua ani. Printre darâmaturi a fost gasit si trupul unui barbat.

Ancheta se axeaza pe defectele structurale ale podului, agravate de întretinerea neadecvata.

O ipoteza e ca podul s-a prabusit din cauza unui cablu metalic care s-a rupt. Cablurile leaga podul de stâlpii de sustinere. Acum trebuie sa vedem care e cauza. Cablurile metalice fac obiectul lucrarilor de mentenanta din anii ’90. O parte a podului a fost consolidata cu bucati din metal negru. Alte doua turnuri aveau si ele nevoie de lucrari similare de consolidare. Unul dintre ele s-a prabusit”, explica Enrico Sterpi, secretarul Asociatiei Arhitectilor Genovezi.

Un pod construit de acelasi arhitect italian a fost închis, anul trecut, de autoritatile din Libia, din cauza starii avansate de degradare. Guvernul italian a anuntat ca a lansat procedura de revocare a licentei companiei care avea în administrare autostrada.