Se incing spiritele si in republica separatista Abhazia din Georgia. Aseara mii de cetateni au iesit pe strazi la indemnul opozitiei, pentru a protesta fata de ceea ce considera a fi o prea mare dependenta a autoritatilor fata de Rusia. Acestia au luat cu asalt cladirea administratiei prezidentiare. Liderul republicii denuna o lovitura de stat.

Demonstrantii au luat cu asalt sediul presedintiei din Suhumi si au cerut demisia liderului pe care il considera vinovat de coruptie si proasta guvernare.

Cativa lideri ai opozitiei au reusit sa discute in cele din urma cu presedintele Alexander Ankvab, insa unii dintre manifestanti n-au mai avut rabdare si au spart geamurile si usile cladirii si au patruns in presedintie. Unii dintre acestia au fost raniti. Alti opozanti, inarmati, au preluat televiziunea.

Rauli HADJIMBA, LIDER OPOZITIE, ABHAZIA:  “Lumea nu va pleca de aici pâna când nu vom întelege ca presedintele nu îsi da demisia si va începe procesul de formare a unei noi conduceri a tarii. Exista Parlamentul, care este capabil sa i-a decizii, daca exista vointa deputatilor.”

Presedintele republicii separatiste a stins zvonurile potrivit carora a fugit din tara si a acuzat, si el, o incercare de lovitura de stat comisa de catre persoane inarmate. Ankvab a negat ca ar fi cedat cererilor opozitiei.

Alexandr ANKVAB, PRESEDINTELE REPUBLICII SEPARATISTE: “Noi luam în calcul diferite scenarii. Scopul actiunilor mele si a colegilor mei a fost sa nu permitem evolutia evenimentelor dupa un scenariu, care nu ar fi fost benefic pentru tara noastra.”

Raul Hadjimba, unul din liderii opozitiei, a declarat ulterior ca Ankvab a fost de acord sa demita Guvernul, insa nemultumitii vor continua sa insiste si pentru demisia sa. Opozantii lui Ankvab sustin ca acesta este corupt si guverneaza cu mana de fier regiunea ce se invecineaza cu statiunea rusa la Marea Neagra, Soci.

Unii critici, printre care si Hadjimba, acuza Guvernul lui Ankvab ca are o relatie gresita cu Rusia si se bazeaza prea mult pe Moscova. Abhazia s-a rupt de Georgia intr-un razboi in 1992-1993, dupa prabusirea URSS, si a fost recunoscuta de Rusia ca stat independent dupa un razboi de cinci zile cu Georgia, in 2008.

Framantarile din Abhazia vin pe fondul tensiunilor din Ucraina. In martie, peninsula Crimeea a fost anexata de Rusia, dupa un referendum controversat.

Provinciile estice Donetk si Lugansk si-au declarat independenta de Kiev si isi doresc si ele sa intre in componenta Federatiei Ruse.