Google+

Lovitură ca-n filme. Trei barbati au coborat cu franghii, de la etajul 5, un seif cu 100.000 de lei - VIDEO

Trei hoti au furat un seif cu 100.000 de lei cu un carucior si au fost suprinsi de camerele video! Povestea s-a petrecut la mijlocul lunii martie, iar dupa trei luni de investigatii, judiciaristii Sectorului 1 din Bucuresti, Romania, au reusit sa-i prinda pe faptasi. Culmea, unul dintre banditi este chiar angajatul firmei din sediul careia s-a furat casa cu bani.



Tânărul care lucra la firma de pe strada Ştirbei Vodă din Bucureşti ştia că, în unele zile, în seiful firmei, se adună sume mari de bani. Aşa se întâmplase şi în momentul în care i-a încolţit ideea jafului. A vorbit cu doi amici din cartierul în care locuia şi au pus la punct toate detaliile unui furt „ca-n filme”.



Hoţii au acţionat noaptea şi au purtat cagule

 

La adăpostul nopţii, cei trei au mers la blocul, la etajul cinci al căruia se afla firma. Cu cagule pe cap, doi dintre hoţi au intrat pe geamul de la baia apartamentului care dădea într-un iluminator. Au scos seiful cu peste 100.000 de lei tot prin acelaşi loc, după care, cu ajutorul unor frânghii, l-au coborât până la parter. Acolo unde angajatul societăţii îi aştepta pe cei doi parteneri de fărădelegi.


Au cărat seiful cu 100.000 de lei cu un cărucior

 

Bandiţii au pus casa cu bani pe un cărucior şi au tras-o până la maşina celui care pusese la cale tot jaful. Apoi au demarat în trombă, însă toată acţiunea a rămas înregistrată pe camerele de supraveghere din zonă.

Odată ce furtul a fost descoperit, pe fir au intrat judiciariştii din Sectorul 1. Săptămâni la rând au pus cap la cap toate informaţiile din teren. Verificările au fost îngreunate de faptul că cei trei hoţi au purtat cagule şi s-au ferit să lase urme la faţa locului.


Bandiţii nu au vrut să declare nimic în faţa anchetatorilor

 

Investigaţiile nu au rămas fără rezultat, iar zilele trecute, ofiţerii de la „Investigaţii Criminale” au descins în casele suspecţilor şi i-au luat la audieri. Puşi în faţa probelor, hoţii l-au luat pe „NU” în braţe şi au refuzat să dea declaraţii. Chiar şi aşa, la propunerea procurorilor de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Sectorului 1, judecătorii au decis arestarea bandiţilor pentru 30 de zile.

 

Paguba nu a fost recuperată

 

Paguba de 100.000 de lei nu a fost recuperată. Mai mult, hoţii nu au suflat o vorbă despre ce au făcut cu banii sau unde i-au ascuns. Pentru fapta lor, aceştia urmând să fie judecaţi pentru furt calificat, riscă să stea până la cinci ani în puşcărie.

 


Sursa: libertatea.ro
Citeste mai multe despre: ,

stiri pe acelasi subiect:

vezi mai multe stiri din Socant
    Stirile Pro TV iti recomanda
    Euro
    • Leu moldovenesc
      2.8 lei
    • Euro
      323 eur
    • Dolar S.U.A.
      323 usd
    • Leu romanesc
      323 ron
    • Rubla ruseasca
      4 rub
    • Hrivna ucraineana
      4 uah
    • Leva bulgara
      4 bgn