Primarul general al municipiul Chisinau, Ion Ceban, a inspectat pasajul subteran de la intersectia strazii Ismail cu bulevardul Stefan cel Mare si Sfant. Acesta spune ca pentru renovarea capitala a subteranei ar fi nevoie de un miliona de euro.
Ion CEBAN, PRIMARUL CHISINAULUI: „Subterana pe care am vizitat-o este una dintre cele 22 care arata deplorabil. Daca aici mai putem spune ca vizual am avea ceva decent, dupa parerea mea este o mini piata centrala, cu scari distruse...
Aici suma proiectului ar fi un milion de euro, vom face parteneriate publice-private.”
Acesta mai spune ca majoritatea agentilor economici au datorii sau nu platesc deloc. „In cele 22 de subterane avem peste 80% din arendari care sunt rau platnici. Chiar aici avem un agent economic care are datorii de 13 milioane de lei.
Incepand cu ziua de astazi va fi semnata dispozitia de preavizare de eliberare a spatiilor pentru reconstructia subteranelor din municipiul Chisinau.
Noi ceea ce vrem sa facem este sa incepem sa le reabilitam. Ceea ce o vom face foarte transparent si vom incerca sa mergem gradual ca in scurt timp sa intervenim in toate subteranele, in mai putin de 4 ani. Suntem in discutii ce tine de partea juridica, cum vom face aceste lucruri.
Atentionam pe toti cei care si-au batut joc de Primarie, de infrastructura, de oameni si de cetateni sa se care benevol din aceste subterane”, spune Ion Ceban.