Corpurile a sase pui de foca cu blana au fost descoperite decapitate intr-un golf popular din Insula de Sud a Noii Zeelande.

Publicat:19.12.2018, 08:02

Cadavrele puilor de foca, cu vârsta de 11 luni, au fost descoperite luni de catre un operator de turism din Scenery Nook (Christchurch), a declarat Departamentul pentru conservarea patrimoniului istoric si natural din Noua Zeelanda (DOC).

Cum capetele acestora nu au putut fi gasite, DOC - care a calificat incidentul drept unul “crud si lipsit de sens”- suspecteaza ca puii au fost ucisi în alta parte si aruncati apoi dintr-o barca.

„Ca urmare a naturii brutale si violente a acestei crime împotriva unor pui de foca lipsiti de aparare, actul a fost raportat politiei”, a declarat Andy Thompson, un responsabil din cadrul departamentului amintit.

Potrivit acestuia, DOC exclude atacul unui rechin, deoarece „este extrem de putin probabil ca rechinii sa fi muscat doar capul focilor, lasându-le corpurile intacte”.

Trei pui de foca au fost îngropati de catre agentii DOC, iar ceilalti vor fi transportati la Universitatea Massey pentru a fi supusi examinarilor.

Potrivit legislatiei din Noua Zeelanda, hartuirea, perturbarea, ranirea sau uciderea focilor cu blana constituie o infractiune.

Thompson explica însa ca au mai existat cazuri în care oamenii au ranit sau au omorât foci, frustrati de recolta mica de peste, pentru care le considera vinovate.