Un barbat thailandez a impuscat fatal sase membri ai familiei sale, inclusiv pe cei doi copii ai sai pentru ca apoi sa se sinucida dupa o petrecere de Revelion, scrie Reuters.

Publicat:02.01.2019, 06:37

Suscheep Sornsung, în vârsta de 41 de ani, a venit acasa de la petrecere si a început sa se certe cu familia sa înainte sa deschida focul, a informat politia. Incidentul a avut loc în provincia Chumphon.


Printre victime se afla fiica sa de sase ani si un copil de noua ani, precum si alti doi barbati si doua femei, cu vârste cuprinse între 47 si 71 de ani, membri ai familiei sotiei lui Sucheep, care a supravietuit atacului. Un barbat a fost ranit.


„Suspectul a mers la o petrecere cu prietenii sai iar apoi s-a dus sa viziteze familia sotiei sale. Acolo a izbucnit o cearta pentru ca apoi el sa îi împuste”, a declarat generalul major al politiei Saharat Saksilapachai.


„Conform martorilor, barbatul nu bause excesiv si suspectam ca aceasta furie a venit de la probleme mai vechi cu familia sotiei”, a afirmat Saharat.
Politia a informat ca Sucheep avea dosar penal pentru infractiuni în legatura cu narcotice si a fost închis în trecut însa nu are un istoric de violenta domestica.


Thailanda are o rata mare a persoanelor care detin arme si de decese cauzate de focuri de arma, însa atacurile în masa sunt rare.


Conform unor date din 2016 ale Universitatii Washington, Thailanda are cea mai mare rata a deceselor cauzate de arme din 10 tari din Asia. Este cu 50% mai mare decât cea din Filipine, ocupanta pozitiei secunde în lista.