Google+

Doi soti din Australia calatoresc de 14 ani in jurul lumii, cu un camion, iar acum au ajuns si in Moldova. Ce au vizitat aici si ce spun despre tara noastra: "Ne place sa stam afara, la un foc de tabara" - VIDEO

Doi soti din Australia calatoresc de 14 ani in jurul lumii, cu un camion, iar acum au ajuns si in Moldova. Ce au vizitat aici si ce spun despre tara noastra: "Ne place sa stam afara, la un foc de tabara" - VIDEO
Embed:

Calatoresc de 14 ani in jurul lumii cu un camion, care le-a devenit a doua casa. Vorbim despre doi soti din Australia, care au cutreierat toate continentele, iar acum au ajuns si in Moldova. Spun ca tara noastra e frumoasa, iar drumurile - nu chiar atat de rele. Totusi, cel mai placut gust le-a lasat-o... bucataria moldoveneasca.

 

John PINDER: ”Am inceput din Brisbane catre Singapore, am mers spre Malaysia, Cambodgia, de-a latul Chinei...- Si destinatia finala a fost? - Europa.”

 

Nu este o lectie de Geografie, dar traseul unei aventuri pe patru roti, care dureaza mai bine de 14 ani. In 2004, ajunsi la varsta de pensionare, John si Lynda Pinder, si-au spus ca partea frumoasa a vietii abia incepe, asa ca au pornit intr-o calatorie in jurul lumii. Pentru ca nu le-a fost suficient, cinci ani mai tarziu au inceput un al doilea traseu.

 

John PINDER: ”SUA, Canada, Alaska, cel mai nordic punct in care am putut ajunge. Am luat un vas din Canada, pana in Islanda si de acolo in Europa.”

 

Anual petrec in jur de sase luni in camionul care le-a devenit intre timp casa. Spun ca nu au nevoie de prea multe pentru a-si trai fericirea. 

 

Lynda PINDER: “Un pat, masa si scaune. Aceasta este baia. Iar aici este bucataria, plita de gatit, chiuveta pentru spalat vesela si frigiderul.”

 

Si-au aranjat interiorul camionului dupa plac in 2008, in orasul australian Brisban, iar pentru a-l transporta peste oceane au folosit o nava maritima. Vehiculul e dotat cu masina de spalat, rezervor cu apa, dar si baterii solare de la care se alimenteaza cu electricitate.

 

John PINDER: “Pentru electricitate avem trei panouri solare pe acoperis. Avem un dispozitiv care este unit la baterii si le tine incarcate. Lucreaza foarte bine. Apa o luam de la statiile PECO sau de la alte pompe.”

 

John e mereu seful pe volan. Lynda sta in stanga lui, ii tine companie sau scrie pe blog. In stanga pentru ca volanul e pe dreapta, fapt care nu i-a scutit de situatii amuzante.

 

John PINDER: ”Am fost opriti de politie in Finlanda. Ei credeau ca Lynda conduce si au vrut sa-i faca testul cu etilotestul. Apoi au observat ca volanul este in alta parte.”

 

Camionul iesit din tipare este decorat cu zeci de drapele si placute de inmatriculare din tarile vizitate. 

 

John PINDER: ”Am lucrat in domeniul masinilor. Mereu mi-au placut numerele. Am inceput cu America de Sud, apoi a devenit o provocare sa gasim un numar in fiecare tara. Acum oamenii vin chiar ei si ni le ofera. Azi un tanar de pe strada ni l-a dat pe asta, din Moldova.”

 

In aceasta vara au vizitat pentru a doua oara Romania, iar in drumul lor si-au spus sa treaca si prin tara noastra. Spun ca drumurile   nu sunt atat de rele pe cat se asteptau. Avem insa de lucru la capitolul indicatoare rutiere. Placintele traditionale cu mere le lasa, insa, cel mai placut gust. 

 

John PINDER: ”Am vizitat cetatea din Soroca, ne-am uitat la casele tiganilor. Apoi am fost la niste manastiri, in pesteri. Ne-am oprit chiar si am luat struguri si mere de la localnici.”

 

Pasapoartele, deja patru la numar le sunt pline de stampile, iar memoria de amintiri cat pentru zece vieti. Spun ca cei peste 40 de ani petrecuti mana de mana sunt doar o cifra, pentru ca iubesc, la fel ca la inceput, sa imparta la doi apusurile si rasariturile oriunde nu s-ar afla.

 

John PINDER: ”Ne place sa stam afara, la un foc de tabara, vorbind sau citind. Petrecem timpul afara pana se intuneca.

 

”Daca iti faci sotia fericita, vei avea si o viata fericita. ”

 

Calatoria acestora se va incheia in cateva saptamani. Vor lasa camionul in parcarea unor prieteni din Germania, iar primavara viitoare vor porni spre Africa.


Sursa: PRO TV
Citeste mai multe despre: ,

s-a intamplat acum 1 an:

    Euro
    • Leu moldovenesc
      2.8 lei
    • Euro
      323 eur
    • Dolar S.U.A.
      323 usd
    • Leu romanesc
      323 ron
    • Rubla ruseasca
      4 rub
    • Hrivna ucraineana
      4 uah
    • Leva bulgara
      4 bgn