Lucestiul e un sat mic si cam saracacios. De-a lugul drumurilor de tara sunt o multime de case batranesti, iar in una dintre ele i-am gasit pe acesti trei adolescenti. 

Carau de zor gunoiul din grajd, straduindu-se sa faca asta inainte de a aduce vaca de pe deal – singura lor sursa de existenta. 

Olga e cea mai mare dintre ei, este in clasa a noua. La 15 ani, ea e cea responsabila de gospodarie si de fratii mai mici. Au ramas singuri dupa ce acum doua luni tatal lor si-a pus capat zilelor. 

Olga: “Mama vitrega a plecat de la noi, iar el suferea din aceasta cauza. Când am intrat în casa am vazut ca zacea pe podea. S-a spânzurat de usa. Am vazut frânghia, apoi am iesit afara si nu-mi mai amintesc nimic.”

 
Petru : „Cu tata am trait bine. El ne hranea, ne îmbraca. Cu el am dus-o mai bine decât cu mama.”

Barbatul le era tata vitreg, dar a acceptat sa-i creasca atunci cand mama lor biologica, alaturi de care a trait cativa ani, a plecat in urma cu 8 ani. Copiii spun ca viata impreuna cu mama a fost un cosmar. 

Olga: “Se purta rau cu noi, ne batea, umblam cu vânatai.”

 
Ivan: „Ea ne închidea într-o camera fara geamuri, unde totul era distrus si pleca. Nici de mâncare nu ne dadea.”

 
Acum abia daca-si mai amintesc cum arata.

 
Olga: “Anul acesta am gasit-o pe internet si i-am trimis un mesaj. Am întrebat-o ce mai face, dar ea nu mi-a raspuns.”

 
Mostenirea care le-a ramas e mai mult un chin – o casa care te miri cum se mai tine. Podelele gaurite, covoare zdrentuite, iar toata mobila e acest dulap in care-si tin cele cateva haine pentru scoala pe care le au.

Dar pentru ca nici macar nu o pot incalzi, stau iarna intr-o anexa. Acolo isi fac focul si mancare la un aragaz iesit din orice termen de valabilitate. Si totusi, au decis sa-si asume toate necazurile ca sa ramana impreuna. Altfel ar fi fost dusi in plasament, cel mai probabil separat. 

Deocamdata copiii nu primesc niciun ban de la stat pentru ca sunt minori si in plus, mama lor nu a fost inca lipsita de drepturi parintesti. 

Constantin COTRUTA, PRIMAR:  “Am atacat in judecata, intrucat sunt opt ani de cand aceasta femeie nici nu-si imagineaza cum cresc copiii ei si credem ca va i lipsita de drepturi parintesti. De ce nu ati facut asta mai devreme ca ei sa poata primi un ajutor? Pai, era tatal, a incercat el, dar nu stiu de ce nu a mers pana la capat.”

 
In plus, de dupa moartea tatalui, cei trei frati nu au avut parte de nicio discutie cu vreun psiholog. De curand, fratele tatalui lor a anuntat ca ii ia sub tutela sa. Le mai duce mancare, lemne de foc si le da bani pentru strictul necesar. 

Petru BLOSENCO, UNCHI: “- Au spus ca daca nu va ceti descurca cu ei, îi vom lua. - Sunteti împotriva? - Da, desigur. Ei sunt copii, îi vor lua si care va fi soarta lor în continuare? Eu vreau sa-i ridic pe picioare.”

 
Si chiar daca sunt mai mult singuri, ei cu saracia lor, vor sa ramana impreuna. Mai bine in cocioaba lor, decat la vreun internat, undeva printre straini.