Ciclonul Fani a lasat un adevarat dezastru in India. Cel putin 10 oameni au murit, iar peste 400 au fost raniti. Rafalele puternice de vant, care au batut cu 200 de kilometri pe ora, au doborat arbori si cladiri.

Publicat:04.05.2019, 11:59

Imaginile surprinse in vestul Indiei, acolo unde furtuna a lovit cu maxima intensitate, vorbesc de la sine. Mii de familii au ramas fara acoperis deasupra capului, dupa ce casele lor au fost distruse, iar stalpii de electricitate, cazuti la pamant, au lasat sute de localitati fara curent electric. 

Nimic nu a rezistat in fata furtunii. Geamurile locuintelor au fost stricate, iar masinile - purtate de rafalele de vant, care au batut cu o intensitate de pana la 200 de kilometri pe ora. Cel putin 10 oameni au murit, dupa ce arbori sau bucati din cladiri au cazut peste ei. Iar aproximativ 400 de persoane au ajuns la spital, cu diferite traumatisme. Totodata, pe parcursul a doua zile, peste un milion de localnici au fost evacuati din calea cioclonului. Acesta este considerat cel mai puternic din ultimii 20 de ani din India.