Se pregateste de olimpiada si de bacalaureat. Arcasul moldovean Dan Olaru face antreneamente intense pentru turneele din vara care ii vor permite sa obtina o cota de participare la olimpiada de la Rio din 2016 iar in paralel nu uita de liceu.

Publicat:22.01.2015, 15:23

Dupa un an 2014 superb, arcasul Dan Olaru se antreneaza acum pentru primele Jocuri Europene, care vor avea loc in iunie, la Baku. Scopul numarul 1 al sportivului este sa obtina o cota pentru Jocurile Olimpice de la Rio din 2016. Plus la toate, in acest an are de sustinut si bacalaureatul. 

La Olimpiada de la Londra, din 2012, Dan avea 15 ani, fiind cel mai tanar sportiv moldovean si portdrapelul echipei. El a stabilit atunci recordul national la proba tir cu arcul, cu 654 de puncte acumulate. Sportivul isi aduce aminte cu placere de acele momente. 

In anul 2014 printre marile performante ale arcasului se numara medaliile de argint de la campionatul european de tineret din Slovenia si Cupa Europei, organizata in Rusia. La fel, Dan a obtinut bronzul cu echipa nationala la Campionatul European. 

Primul turneu in 2015 pentru Dan Olaru urmeaza deja in acest weekend - Campionatul Moldovei la tir cu arcul, care va avea loc la Chisinau.