Copiii pot avea in acelasi timp atat anticorpi impotriva COVID-19, cat si coronavirusul care provoaca aceasta boala, potrivit unui studiu publicat de Journal of Pedriatrics si citat de EFE.

In urmatoarea etapa a studiului se va verifica daca virusul care este prezent alaturi de anticorpi poate fi transmis si altor persoane.

Nationwide Children’s Hospital din Statele Unite a efectuat acest studiu prin care s-a dorit sa se determine perioada de care au nevoie pacientii copii pentru a elimina virusul din organism si momentul in care ei incep sa produca anticorpi, fapt care a dovedit ca “virusul si anticorpii pot coexista la pacientii tineri”.

Din cei 215 de pacienti participanti la studiu, 33 au fost supusi unor teste atat pentru anticorpi, cat si pentru infectia COVID-19, iar in sangele a noua dintre ei s-a detectat prezenta anticorpilor, ulterior ei fiind testati pozitiv si cu noul coronavirus, noteaza spitalul intr-un comunicat.

Autoarea principala a cercetarii, Burak Bahar, a relevat ca in majoritatea bolilor provocate de virusuri, atunci cand se detecteaza prezenta anticorpilor, nu mai este detectat si virusul. Dar in cazul infectiei COVID-19 se remarca ambele lucruri, ceea ce inseamna ca pacientii copii au posibilitatea de a transmite virusul, chiar si atunci cand au dezvoltat anticorpi.

In urmatoarea faza a studiului se va verifica daca virusul prezent alaturi de anticorpi poate fi transmis si altor persoane, se arata in comunicat.

Cercetatorii au evaluat momentul eliminarii virusului si raspunsul imunologic si au constatat ca timpul mediu intre pozitivitatea virala si negativitate - cand virusul deja nu poate fi detectat - a fost de 25 de zile.

Timpul mediu al prezentei anticorpilor in sange a fost cuprins intre 18 zile si de 36 de zile pentru atingerea nivelurilor adecvate de anticorpi neutralizanti, foarte importanti pentru a proteja o persoana de o noua infectare cu acelasi virus, adauga comunicatul.

Studiul a fost realizat pe un numar 6.369 de copii, carora li s-au facut teste pentru depistarea virusului SARS-CoV-2, si 215 pacienti care au fost supusi unor teste pentru anticorpi in acest spital, in perioada 13 martie - 21 iunie. Cercetatorii au constatat ca pacientii cu varste intre sase si 15 ani au avut nevoie de mai mult timp pentru a elimina virusul (in medie 32 de zile) comparativ cu cei cu varste cuprinse intre 16 si 22 ani (18 zile).

De asemenea, cercetatorii au constatat ca fetele din grupul de varsta 6 -15 ani au avut nevoie de mai mult timp pentru a elimina virusul decat baietii (o medie de 44 de zile in comparatie cu o medie de 25,5 zile).

Sursa: Stirileprotv.ro