12 butelii cu alcool etilic au fost descoperite de polițiștii de frontieră într-un automobil. Șoferul nu a putut prezenta acte de proveniență a mărfii, astfel alcoolul a fost ridicat.
Potrivit Poliției de Frontieră, cazul a avut loc în apropierea satului Volovița, din raionul Ocnița. Un șofer, în vârstă de 49 de ani, a fost oprit de o echipă care patrula. În urma verificărilor, pe bancheta din spate a mijlocului de transport, au fost descoperite 12 butelii, fiecare având un volum de 20 de litri, care emanau un miros specific de alcool etilic.
Șoferul nu a putut prezenta acte de proveniență a mărfii.
Ca urmare, întreaga cantitate de lichid a fost reținută pentru efectuarea expertizei speciale. Cazul a fost înregistrat și iar cercetările continuă pentru stabilirea tuturor circumstanțelor.
