Cei 300 de lei promiși pentru prezența la protestul de sâmbăta trecută din Chișinău au ajuns și în Orhei. 13 persoane din acest raion, care au revenit acasă după manifestația din capitală, au fost remunerate financiar chiar la sediul unui partid politic local. Acum, acestea sunt documentate de poliție pentru implicarea într-un posibil caz de corupere legat de organizarea întrunirii.
Potrivit informațiilor oferite de autorități, în vizorul anchetatorilor se află și persoana care a împărțit banii participanților. Aceasta este suspectată că ar fi acționat la indicația unor organizatori politici care ar fi folosit metode ilegale de mobilizare în masă.
Oamenii legii efectuează acțiuni suplimentare pentru identificarea altor persoane implicate în actele de corupere legate de protestul din capitală. Se analizează în continuare fluxul de bani, mijloacele de transport utilizate, dar și lista completă a beneficiarilor.
Poliția reamintește cetățenilor că participarea la proteste este un drept garantat, dar cumpărarea convingerilor subminează acest drept și atrage consecințe juridice.