Mâine, 14 octombrie, un număr de 194 de localități din întreaga țară vor marca sărbătoarea Hramului, prilej de bucurie și tradiții în comunități. În acest context, Poliția Națională îndeamnă cetățenii să contribuie activ la menținerea ordinii și siguranței publice pe durata evenimentelor.
Recomandări importante pentru o sărbătoare în siguranță:
Evitați consumul excesiv de alcool și comportamentele agresive care pot duce la conflicte sau incidente nedorite;
Supravegheați copiii și bunurile personale pentru a preveni situațiile neplăcute;
Parcați doar în locuri permise și nu blocați căile de acces pentru autospecialele de intervenție;
În caz de urgență, apelați imediat numărul 112.
Poliția anunță că va fi prezentă în teren, în toate localitățile unde au loc manifestații, pentru a preveni incidentele și a interveni prompt dacă este necesar.