30 de meșteri populari din toate regiunile țării și-au dat astăzi întâlnire la Muzeul Național de Etnografie și Istorie Naturală din capitală, unde a fost organizat un târg.
Lut, lemn, pânză sau paie – orice material poate fi transformat în artă, ne demonstrează artizanii prin talentul lor. Evenimentul a celebrat Zilele Europene ale Patrimoniului.
Iulia PASCARI, REPORTER PRO TV: „Sălile Muzeului Național de Etnografie și Istorie Naturală s-au transformat astăzi într-un adevărat târg al tradițiilor. De la nord la sudul țării, meșteri populari au venit să-și expună cele mai frumoase creații. Aici de exemplu vedem lucrări din lemn, păpuși dar și cămăși tradiționale.”
Pe Simion Lungu din Vădeni, Soroca, l-am surprins în timp ce broda pe o pânză. Este începul viitoarei cămăși tradiționale, spune meșterul.
Simion LUNGU, MEȘTER POPULAR: „Sunt fel de fel de ornamente populare care trezesc interes de a le pune pe pânză. Procesul nu e atât de complicat pui pe pânză, pui etamina și dacă ai ornamentul în față, îl însusești și ușor.”
Ruslan Scutelnic din Chișinău a venit la târg cu lucrări din ceramică create de el și fratele său. Cel din urmă fiind persoana care l-a inspirat să practice acest meșteșug.
Ruslan SCUTELNIC, MEȘTER POPULAR: „El de mic copil era pasionat de artă, pictură, modelare din plastilină și din lut. Ceramica întotdeauna a fost o meserie care umplea casele cu vase, figurile, obiecte de cult.”
De la Ustia, Glodeni, Parascovia Pasat a adus la târg covoare țesute la război, îndeletnicire învățată de la mama sa.
Parascovia PASAT, MEȘTER POPULAR: „Țesute din lână nevopsită, cu ornamente tradiționale luate de la noi de la nord. Eu vreau ca acest meșteșug să rămână în urma mea. îmi doresc să reînvii această tradiție.”
Și aceste măști create de doi șoți din Ucraina, refugiați în țara noastră de la începutul invaziei ruse, au atras privirile vizitatorilor. Bărbatul este originar din Moldova, iar femeia din Ucraina.
Eugeniu USATÎI, MEȘTE POPOLAR: „Le puteți vedea în România, în Ucraina și Republica Moldova. La sărbătoarea „Malanca” în Ucraina și la sărbătoarea de Anul Nou în Moldova, măștile noastre sunt îmbrăcate de colindători.”
Atmosfera de sărbătoare a fost asigurată de ansambluri folclorice și artiști populari de la noi, care au ieșit în scenă pentru a celebra Zilele Europene ale Patrimoniului.
„Este foarte frumos. Admir foarte mult lucrul manual, meșterii populari care depun o muncă imensă, suflet. și este foarte bine că se păstrează tradiția.”
Totodată, târgul meșterilor populari a marcat și aniversarea Muzeului Național de Etnografie și Istorie Naturală, care a împlinit 136 de ani de la fondare.
Petru VICOL, DIRECTORUL GENERAL AL MUZEULUI: „Este o tradiție de a organiza aici la muzeu astfel de evenimente. Sunt prietenii muzeului astăzi aici și împreună încercăm să promovăm arta meșteșugurilor tradiționale.„
Evenimentul a reunit 30 de meșteri populari din toată țara.