Cu ocazia celei de-a 34-a aniversări de la proclamarea independenței Republicii Moldova, clădirea Parlamentului a fost iluminată în culorile drapelului național. 

Potrivit unui comunicat emis de Parlament, acțiunea respectivă este un simbol al unității și solidarității naționale, dar și o recunoștință față de cei care au luptat pentru independența țării noastre.

„Lupta noastră pentru independență ne-a unit acum 34 de ani și continuă să ne unească, în timpuri grele și în timpuri bune. Cred cu tărie că doar uniți, grămăjoară, cu iubirea de țară vom izbuti să construim o Moldovă cu adevărat independentă, prosperă, europeană. Avem totul pentru asta – oameni muncitori și iubitori de neam, dornici să-și făurească o țară liberă și plină de viață. Aici ne-am născut, aici vrem să muncim, aici vrem să trăim!”, a fost unul dintre mesajele transmise ieri de Președintele Parlamentului, Igor Grosu.

Declarația de Independență a Republicii Moldova a fost adoptată de Parlament la 27 august 1991, fiind semnată de către 278 deputați.

Sursă foto: Telegram/ Parlamentul Republicii Moldova