Un bărbat de 43 de ani din sudul țării, parte a unui grup criminal organiza, a fost reținut și plasat în arest pentru 30 de zile, după ce a ajutat patru cetățeni turci să treacă ilegal frontiera în Moldova și Ucraina.

Potrivit Poliției de Frontieră, grupul format din cetățeni ai Republicii Moldova și Ucrainei, aveau roluri bine definite și acționau cu scopul de a obține venituri ilegale. Contra unor sume de bani, membrii rețelei au creat și pus în aplicare o schemă de facilitare a migrației ilegale. Aceștia au organizat intrarea frauduloasă a patru cetățeni turci pe teritoriul Ucrainei, eludând controlul de la punctele oficiale de trecere a frontierei de stat.

Cei patru turci cu vârstele cuprinse între 26 și 31 de ani au fost expulzați în 2024 din Ucraina pentru depășirea termenului de ședere legală. Trei dintre aceștia încălcaseră legislația și în Republica Moldova, depășind și aici perioada de ședere permisă.

Anterior, aceștia au încercat să treacă legal frontiera, însă le-a fost refuzată intrarea. Astfel, ei au acceptat trecere ilegală, inclusiv cazare și transport până în Ucraina, pentru suma totală de circa 9000 de dolari.

Cetățenii turci au fost depistați în timp ce încercau să traverseze ilegal frontiera dintre Basarabeasca (Republica Moldova) și Serpneovoie (Ucraina), ocolind punctul oficial de trecere. 

Polițiștii au efectuat percheziții la domiciliul și în automobilul persoanei vizate, în cadrul cărora au fost acumulate probe pertinente pe cazul dat, iar mașina folosită a fost indisponibilizat la Direcția regională Sud.