Un polițist din capitală a fost condamnat pentru șase ani de închisoare, după ce a cerut și luat bani pentru a ușura pedeapsa unui făptaș. Acesta va executa jumătate din pedeapsă în penitenciar, iar cealaltă jumătate va fi suspendată pe o perioadă de probă de doi ani. 

Potrivit Procuraturii Anticorupție, învinuitul, care era ofițer superior de sector în Chișinău a cerut 3500 de euro de la un bănuit într-un dosar de agresiune. În schimb acesta i-a promis că se va alege doar cu o amendă de 500 de lei.  

Bărbatul a fost reținut în flagrant, chiar în timp ce primea o parte din suma cerută. Acesta nu și-a recunoscut vina.

Urmărirea penală a fost inițiată în ianuarie 2022 și a durat 2 luni, iar judecarea cauzei 2 ani și 10 luni. 

Tototadă, bărbatul s-a ales cu o amendă de 325 000 de lei și nu va putea să ocupe anumite funcții publice pe un termen de 8 ani.