Comisia Electorală Centrală a lansat aplicația pentru înregistrarea cetățenilor din diasporă, pentru alegerile din toamnă, 20 octombrie. Înregistrarea prealabilă este o procedură opţională prin care cetățenii Republicii Moldova cu drept de vot își anunță intenția de a vota într-o anumită localitate din străinătate. Alegătorul care își exprimă voința de a-și exercita votul peste hotare în cadrul alegerilor pentru care este activată aplicația, va fi exclus din lista electorală de bază.

În acest context, cetățenii se pot înregistra pe site-ul www.inregistrare.cec.md.

Aplicația conține și opțiunea de înregistrare pentru votul prin corespondență în țările unde va fi implementată această metodă alternativă de vot: SUA, Canada, Islanda, Norvegia, Suedia, Finlanda.

Alegătorii pot să se înregistreze prealabil cel târziu cu 45 de zile înainte de ziua alegerilor, termenul limită fiind 6 septembrie 2024.