A scris cu sufletul și a cântat cu inima. Eugen Doga, compozitorul care a dat glas iubirii prin muzică, a lăsat în urma sa un adevărat patrimoniu cultural. Maestrul nu a fost doar un compozitor, a fost o voce între lumi, între stiluri, între generații, spun artiștii care i-au cântat și îi vor cânta piesele în continuare.

„Maestrul Doga este mândria țării noastre, este mândria fiecăruia dintre noi.”

„La el notele muzicale vorbeau.”

„Nu credeam că maeștri atât de mari și atât de geniali tot își au și ei un sfârșit.”

Eugen Doga a demonstrat că muzica nu e despre el, ci despre oameni. Și a arătat asta prin fiecare partitură scrisă pentru vocea altora.  

Paula SELING, INTERPRETĂ: „Pentru mine întâlnirea cu Eugen Doga, cu muzica domniei sale a fost un dar de preț al vieții. De fiecare dată maestrul era acolo, cu privirea sa caldă, cu vocea blândă plină de încurajare și de lumină.”

A compus atât pentru artiști de la noi, cât și de peste Prut. A scris coloane sonore prin care a pus în valoare texte semnate de Mihai Eminescu, Veronica Micle și Grigore Vieru, în colaborare cu actori și artiști celebri.

Nicolae BOTGROS, DIRIJOR ORCHESTRA “LĂUTARII”: „Despre Doga am auzit numai lucruri mari, frumoase, mărețe. Doga ne-a dus pe toți departe, ne-a dus în lume. A făcut lucruri pe care nu știu dacă un artist ar putea să le facă.”

Eugen Doga a avut o relație specială cu tinerii. A susținut concursuri, a scris partituri dedicate unor copii talentați și a participat la zeci de festivaluri unde era invitat nu ca vedetă, ci ca mentor.

Felicia DUNAF, INTERPRETĂ:  „Am avut onoarea să-l cunosc pe domnul Eugen Doga, am avut onoarea ca la 17 ani să fiu vocea imnului orașului. Țin minte și acum am fost chemată din partea ministerlui culturii, dute acasă la Eugen Doga, el face preselecții și caută voci pentru concertul de ziua orașului și uite că am cântat la palatul național cu orchestra simfonică.”

Pentru mulți artiști, maestru Eugen Doga a fost mai mult decât un mentor.

FUEGO, INTERPRET: „În permanență am crezut că Eugen Doga ca persoană el este un nemuritor. N-am crezut că va muri vreo dată. Eugen Doga a fost pentru mine ca un părinte spiritual. Ne-am cunoscut târziu, am colaborat foarte bine. Am cântat pe marile scene în întreg spațiul românesc.”

A compus pentru voci, pentru scene, pentru filme ... dar mai ales pentru oameni. Eugen „Doga rămâne o punte între generații, iar colaborările lui – o lecție despre artă, modestie și iubire de frumos.”

„A fost un om care a dăruit lumii, ceea ce un artist poate să dăruiască din toată inima sa, sensibilitate, frumusețe, nemurire.”

Constantin MOSCOVICI, NAIST: Eugen Doga era o persoană foarte deschisă, iubea viață și eu cred că astăzi întregul mapamond e puțin trist și în tăcere.”

A simțit, a gândit, a trăit, a creat, a devenit autorul unor adevărate capodopere și geniul muzicii de la noi din țară și nu doar, iar de acum în colo muzica lui va răsuna cu totul și cu totul altfel.

Muzica lui Eugen Doga s-a auzit pe scenele lumii, în filme internaționale și chiar la Jocurile Olimpice, iar piesele valsul din coloana sonoră a filmului "Gingasa și tandra mea fiară" este  considerat a patra capodoperă muzicală a secolului 20 de UNESCO. De-a lungul anilor, maestrul Eugen Doga a scris sute de melodii, piese instrumentale, cântece pentru copii sau coloane sonore pentru filme. Opera sa a rămas vie indiferent de vremuri sau tendințe, iar de acum încolo va rămâne o memorie de neprețuit.