A simțit, a gândit, a trăit, a creat, a devenit autorul unor adevărate capodopere și geniul muzicii de la noi din țară și nu doar. Muzica lui Eugen Doga s-a auzit pe scenele lumii, în filme internaționale și chiar la Jocurile Olimpice, iar piesele "Gramofon " și "Gingașa și Tandra mea Fiară" sunt în topul internațional a celor mai bune opere muzicale din toate timpurile. De-a lungul anilor, maestrul Eugen Doga a scris sute de melodii, piese instrumentale, cântece pentru copii sau coloane sonore pentru filme. Opera sa a rămas vie indiferent de vremuri sau tendințe, iar de acum încolo va rămâne o memorie de neprețuit.

Mariana BULICANU, SOPRANĂ: „Doga, un nume cât o țară, un nume cât un univers.”

Fuego, ARTIST DIN ROMÂNIA: „Este al cincilea cel mai mare compozitor din lume.”

Nicolae BOTGROS, DIRIJOR ORCHESTRA LĂUTARII: „Vă mulțumim pentru artă incomensurabilă pe care ne-ați dăruit-o.”

Mihail AGAFITA, DIRIJOR: „Îi suntem foarte recunoscatori pentru creația sa, care este foarte importantă pentru tot neamul nostru.”

Eugen DOGA, COMPOZITOR: „Fiecare piesă este o legendă.”

Și într-adevăr opera sa ascunde o poveste, una dictată de inima maestrului Eugen Doga. Elegant, la pianul său alb, sub lumina reflectoarelor și sub privirea miilor de oameni care îl prețuiesc, maestrul Eugen Doga cântă una din operele care l-au consacrat - valsul “Tandra și dulcea mea fiară”, numit de către UNESCO a patra capodoperă muzicală a secolului XX.

Eugen DOGA, COMPOZITOR: „Eu n-am făcut această lucrare pentru succes. Eu am realizat ceea ce simțeam și am convertit simțurile în sunete.”

De pe diferite continente, oamenii au rezonat cu sentimentele sale și s-au lăsat cuceriți de măiestria și talentul nemăsurabil cu care s-a născut. Astfel, în urmă cu trei ani, valsul maestrului a răsunat la Jocurile Olimpice de la Beijing.

Eugen DOGA, COMPOZITOR: „Eu mă bucur când se cântă la competiții internaționale, când este ascultată de miliarde de ascultători. Și atunci vine o părticică de sentiment că ești împlinit ca om și ca artist.”

Compozitorul ne-a învățat să iubim Chișinăul, așa cum știa el mai bine, prin muzică. A creat piesa ”Orașul meu”, care în timp a devenit imnul capitalei.

Eugen DOGA, COMPOZITOR: „Este unică în toată Europa, și cred că și în lume.”

Prin fiecare notă, s-a cântat iubirea, bunătatea și versurile marelui poet Grigore Vieru...

..dar și dragostea de mamă și primăvară – anotimpul în care s-a născut maestrul.

Eugen DOGA, COMPOZITOR: „Creația unui artist este o împărtășire a spiritului, a sufletului, a sinelui.”

Alături de Eugen Doga, am admirat o dragoste cântată dincolo de timp, prin cele 3 volume de arii și romanțe, pe versurile lui Mihai Eminescu și Veronica Micle.

Inspirația și creația maestrului a trecut granițe și astfel, am trăit poemul Luceafărul diferit și reflectat într-un spectacol de balet.

Muzica lui Eugen Doga a fost cu noi încă din copilărie, datorită melodiilor gândite pentru mai multe desene animate precum ”Capra cu trei iezi”, serialul ”Guguță” sau ”Maria Mirabela”...

Copilărie, nostalgie și moștenire pentru generațiile ce urmează, iar asta pentru că muzica sa a împărțit zâmbete, bucurie, dar mai ales emoție.

Eugen DOGA, COMPOZITOR, ARTIST AL POPORULUI: „Zâmbetele și îmbrățișările, mai ales primite de la acești copii extraordinari, mi-au adus o bucurie.”

„Este extraordinară, o filosofie chiar, până la cer.”

„Doga este un geniu al nostru.”

Un geniu care a inspirat și a descoperit tinere talente.

Dumitru MÎȚU, TENOR: „Cariera mea de solist a început pe scenă, alături de Eugen Doga. Mi-a dat curaj, încredere în mine.”

...și tot prin artă, a implinit vise..

Nicolae LATUNOV, PICTOR: „Visul meu era ca el să cânte, iar eu să-l pictez. Acest moment este crucial.”

Maestrul a devenit prietenul tuturor copiilor și mentor pentru adulți care pun valoare pe adevărata muzică. Creația sa a unit o lume întregă în numele frumosului, dar mai ales a unei realități dictate de pace.

Eugen DOGA, COMPOZITOR: „Noi nu avem tancuri, nu avem puște nu avem săbii, dar avem arta.”

Eugen Doga a fost decorat, apreciat și aplaudat. Personalitatea sa ne-a făcut să ne simțim mândri de țara în care trăim și recunoscători pentru moștenirea de neprețuit care ne-a oferit-o. Un ocean de oameni i-a admirat opera, însă nu i-a schimbat direcția, de a rămâne același om simplu și dedicat.

Eugen DOGA, COMPOZITOR: „Eu sunt cel mai mare compozitor, la mine acasă. Aș vrea să fiu martor la timpurile care vor veni, dacă a rămas ceva din creația mea și atunci aș putea să spun că da, am fost mare.”

De regrete nu e loc, ne-a spus el, iar asta pentru că de-a lungul celor 88 de ani, inima sa a pulsat pentru frumos, pentru bunătate și gânduri curate.  

„Adevăratul artist nu pune punctul la propria creație.”