Un tânăr de 23 de ani a fost condamnat la 2 ani și jumătate de închisoare pentru că a urcat băut la volan, iar când a fost stopat de polițiști a refuzat testarea alcoolscopică.

Potrivit Procuraturii, totul s-a întâmplat în noiembrie 2025, șoferul conducea mașina cu farurile oprite, aproape de ora 10 noaptea. După câteva beri, acesta a ieșit „la o plimbare cu mașina” în drum spre orășelul Cupcini, din direcția unui sat din apropiere. Acesta și-a mai sunat și un prieten din sat, ca să-l însoțească. Așa cum inspectorii de poliție l-au observat pe drum, au pornit girofarul și l-au urmărit, pentru ca să-l oprească și să-l tragă la răspundere.

Tânărul, a oprit mașina abia la o benzinărie din centrul orășelului Cupcini. Odată ajuns la benzinărie, acesta a coborât imediat din mașină și a încercat să fugă. Totuși, inspectorii de poliție l-au reținut și i-au cerut să prezinte actele permisive, precum și i-au cerut să fie supus testării alcoolscopice cu aparatul „Drager,” după ce i-au observat vorbirea incoerentă și mersul dezechilibrat.

Acesta a refuzat să prezinte documentele, așa cum nici nu avea deja permis auto, după ce a fost a doua oară condamnat, doar cu două luni înainte, pentru conducerea mașinii în stare de ebrietate. 

Mai mult decât atât, a refuzat verificarea stării de ebrietate, după care a fost reținut.