Un accident cumplit a avut loc aseară în satul Frasin din Dondușeni. Un bărbat de 38 de ani și o tânără de 21 de ani au murit după
după ce motocicleta pe care se deplasau s-a izbit într-un tractor care avea anexată o cisternă.

Potrivit poliției, totul s-a întâmplat ieri, în jurul orei 23. Bărbatul, care se afla la ghidonul motocicletei s-a izbit de tractor atunci când acesta efectua manevra de deplasare cu spatele. În urma impactului, persoanele de pe motocicletă, care erau fără cască de protecție și echipament corespunzător, au decedat pe loc.  

Conducătorul tractorului a fost testat alcoolscopic, astfel, s-a constatat că nu era în stare de ebrietate. Pe cazul dat a fost inițiat un proces penal.

Pe Telegram-ul  Pro TV Chisinau  găsiți imaginile, dar și știrile momentului din Moldova și din întreaga lume! Fii reporter Pro TV. Dacă ai surprins imagini care pot deveni o știre, ni le poți trimite pe Viber, Whatsapp sau Telegram la numarul 079400508.