Șapte persoane, printre care și un copil, au fost rănite, după ce troleibuzul în care se aflau a frânat brusc. S-a întâmplat pe o stradă din sectorul Ciocana al capitalei. La fața locului au fost trimise câteva echipe de ambulanță, iar unul dintre pasageri se află în stare gravă, la spital.
Accidentul s-a produs aseară târziu, pe bulevardul Mircea cel Bătrân din sectorul Ciocana al capitalei. Potrivit poliției, șoferul unui troleibuz a frânat brusc, în timpul deplasării. În urma manevrei efectuate, 7 persoane, printre care și un copil, au fost rănite. La fața locului au fost trimise 4 echipe de ambulanță, care au acordat asistență medicală.
Dorina ARSENE, PURTĂTOR DE CUVÂNT, INSTITUTUL DE MEDICINĂ URGENTĂ: „În Unitatea de Primire Urgentă, de la Institutu de Medicină Urgentă au fost transportați 6 pacienți. După consultații și investigații, doar un pacient a necesitat spitalizare în secție, fiind în stare gravă, dar stabilă. Restul pacienților au plecat cu recomandările necesare ambulator.”
Un copil în vârstă de 7 ani a fost transportat cu răni minore la Spitalul Clinic de Copii „Valentin Ignatenco”, acesta fiind ulterior externat.
Contactat de PRO TV, reprezentanții de la Regia Transport Electric ne-au comunicat că în troleibuz se aflau circa 40 de pasageri, iar conducătorul vehiculului a frânat brusc pentru a evita ciocnirea cu un automobil, care i-ar fi creat o situație de accident.
Cazul este documentat de poliție.