Mai multe ambulanțe au fost mobilizare și intervin la accidentul de la Ialoveni, unde un microbuz cu pasageri s-a lovit cu o mașină de pompieri care încerca să ajungă la un incendiu. Cele cinci persoane rănite sunt evacuate de pompierii care ajută medicii.

Până la sosirea primei ambulanțe, forțele IGSU au acordat suport medicilor pentru ca aceștia să poată ajunge la locul accidentului pentru acordarea ajutorului medical și preluarea celor cinci persoane cu traumatisme. 

Toate cele cinci persoane sunt în stare conștientă, iar la locul accidentului acționează un echipaj de poliție pentru securizarea zonei și fluidizarea traficului. 

Citeste si : După câteva ore, o ambulanță a reușit să ajungă la Ialoveni, unde un microbuz s-a lovit cu o mașină de pompieri: Cele cinci persoane rănite, preluate de medici - FOTO

Potrivit IGSU, un incendiu a izbucnit în jurul orei 04:00, într-o gospodărie din localitatea Ulmu. Din cauza poleiului, niciuna dintre cele patru autospeciale nu a putut ajunge la destinație. Mai mult, una dintre ele a derapat de pe drum, iar un microbuz cu 23 de pasageri la bord s-a ciocnit cu ea. În urma accidentului, cinci persoane au fost grav rănite.

Pompierii au reușit să evacueze toți pasagerii și să acorde primul ajutor persoanelor rănite, iar ulterior, odată cu sosirea echipajelor medicale, acestea au primit îngrijirile necesare.

Între timp, la locul incendiului a ajuns un echipaj de pompieri fără autospecială. În urma incendiului, nimeni nu a avut de suferit.

Citeste si : Patru autospeciale de pompieri nu au putut ajunge la un incendiu din cauza ghețușului, iar una a fost implicată într-un accident: Cinci persoane au fost rănite