Organizarea și funcționarea Curții Constituționale (CC) va fi reglementată de o lege nouă. Printre noile modificări se numără mai multe sancțiuni disciplinare pentru judecătorilor CC, restricții în exercitarea funcției, dar și mecanismului de completare a vacanței funcției. Proiectul a fost votat în Parlament în a doua lectură, cu votul a 55 de deputați.
Potrivit comunicatului, noua lege reglementează unitar modul de organizare și funcționare a Înaltului For Constituțional. Textul adoptat în lectura a doua a fost modificat în baza recomandărilor Comisiei de la Veneția, acordând Curții Constituționale o autonomie sporită și îmbunătățind aspecte precum regimul incompatibilităților, restricțiilor pentru judecători și mecanismul de responsabilizare a acestora.
„Printre prevederi figurează extinderea cercului de subiecți cu drept de sesizare a Curții cu judecătorii / completurile de judecată din cadrul Curții Supreme de Justiție, al curților de apel și al judecătoriilor. O altă prevedere vizează controlul a priori al constituționalității tratatelor internaționale la care Republica Moldova intenționează să devină parte”, a precizat Parlamentul.
Actul normativ mai consolidează mecanismul de responsabilizare a judecătorilor Curții Constituționale prin stabilirea în legislație a mai multor sancțiuni disciplinare.
„Este vorba despre avertisment, mustrare și ridicarea mandatului. Cea mai severă sancțiune, ridicarea mandatului de judecător al Curții Constituționale, va fi aplicată printr-o hotărâre a plenului, adoptată cu 2/3 din numărul judecătorilor Înaltei Curți”, a adăugat instituția.
Proiectul introduce și noi incompatibilități și restricții în exercitarea funcției. Mai exact, judecătorii Curții Constituționale vor renunța la calitatea de membri ai unor partide politice până la depunerea jurământului. Până în prezent, aceștia erau obligați să își dea angajamentul că își vor suspenda activitatea în partid sau în altă organizație politică pe perioada mandatului.
Potrivit comunicatului, documentul vizează și revizuirea mecanismului privind completarea vacanței funcției de judecător al Curții Constituționale. Astfel, este prevăzută reglementarea diferită a termenelor pentru sesizarea autorităților competente să numească judecătorii, în funcție de motivele de încetare a mandatului de judecător constituțional (demisie, ridicare a mandatului, deces sau expirare a mandatului).
Prevederile documentului vor intra în la data publicării în Monitorul Oficial.
„In termen de trei luni, Curtea Constituțională va adopta actele normative necesare pentru implementarea acestuia, iar Guvernul va prezenta Parlamentului propuneri pentru aducerea legislației în concordanță cu prevederile legale”, se mențioenează în comunicat.