Aeroportul Internațional Chișinău se află în topul celor mai performante aeroporturi din Europa, fiind evidențiat pentru dinamica remarcabilă a creșterii, potrivit celui mai recent raport publicat de Airports Council International – Europe.

Astfel, în categoria aeroporturilor cu un trafic anual de 1 – 10 milioane de pasageri, Aeroportul Internațional Chișinău se clasează pe locul 3 în Europa, cu o creștere de +41.9% comparativ cu aceeași perioadă a anului 2024. Această performanță îl plasează imediat după aeroporturile Vigo (Spania, +472.7%) și Kutaisi (Georgia, +49.3%).

„Dacă în 2022 Aeroportul Chișinău era conectat cu 20 de companii aeriene și 56 de destinații directe, în 2025 numărul a crescut la 29 de companii aeriene și 71 de destinații directe”, spun responsabilii de la Aeroport.

ACI Europe reprezintă peste 600 de aeroporturi din 55 de țări, acoperind peste 95% din traficul aerian comercial al Europei, oferind o imagine clară asupra tendințelor și performanțelor aeroportuare.