Aeroportul de la Mărculești va fuziona cu Aeroportul Internațional Chișinău și va fi transformat într-un aeroport cargo în următorii 1-2 ani, susține ministrul Infrastructurii și Dezvoltării Regionale, Vladimir Bolea. Declarațiile au fost făcute în cadrul unei emisiuni de la Realitatea.
Vladimir BOLEA, VICEPREMIER: „Aeroportul de la Mărculești este o perspectivă de ieftinire a biletelor, atunci când va fi administrat de Aeroportul de Stat. Parlamentul urmează să voteze acest proiect. Ulterior îl vom trece pe segmentul cargo. Acestea sunt venituri pe care astăzi le ratăm.”
Astfel, Bolea explică că va fi o fuziune prin absorbția celor două aeroporturi.
Vladimir BOLEA, VICEPREMIER: „Se va vota în Parlament și fuziunea va avea loc. Ulterior, la ASP vor fi înregistrate toate bunurile de la Mărculești pe Aeroportul de la Chișinău și ulterior încep lucrările de reconstrucție ale pistei de la Mărculești. Tot acest proces va dura 1-2 ani.”
Vladimir BOLEA, VICEPREMIER: „Aeroportul Chișinău nu mai poate fi extins pentru a acoperi segmentul cargo. El are capacitatea pe care o are. Dar având un aeroport întreg pe cargo, de la cele 5 mii de tone de marfă care au fost transportate anul trecut, noi putem să ne extindem la o cantitate mult mai mare, ca să devenim un hub regional pentru cargo.”
Totodată, ministrul a mai precizat că după realizarea unor investiții la Mărculești, aeroportul ar putea prelua și zborurile charter sezoniere.