Moldoveanca Nica Dudca a stârnit controversă în penultima etapă a audițiilor pe nevăzute. Irina Rimes este singurul antrenor care s-a întors și care, în același timp, i-a spus că a cântat prost, scrie protv.ro.

Publicat:26.10.2024, 12:00

Irina Rimes a remarcat potențialul din vocea Nicăi, motiv pentru care i-a dat o șasă, astfel va merge mai departe în echipa sa.

Irina Rimes: „O să îți spun de ce nu s-a întors nimeni, în afară de mine, pentru că ai cântat prost. Cântarea a fost proastă, în sensul în care ai falsat, au fost multe scăpări. În schimb, am sesizat o voce cu care se poate lucra și cu care se pot repara aceste greșeli.”

Nica este elevă la Colegiul de Muzică “Ștefan Neaga”, din Chișinău. Studiază DIRIJARE CORALĂ, i se pare foarte interesant, dar nu se vede profesând. Gesturile dirijorale îi solicită mâinile în mod constant și spune că deja i s-a dezvoltat tricepsul prea mult. Nu vrea să devină dirijor insa nu a avut de ales cand a stabilit specializarea.

A început să cânte muzică populară încă din copilărie. Spune că a fost considerată un copil minune al muzicii populare de peste Prut, descoperită de surorile Osoianu. Mai exact, Valentina Ososianu căuta copii ca să facă un ansamblu, a ascultat-o și a insistat ca Nica să facă parte din ansamblu (la 7 ani). 

Între 7-10 ani a făcut parte din Ansamblul etno folcloric IEDERA. După 10 ani a început să cânte muzică ușoară românească - romanța CAR FRUMOS CU PATRU BOI- a cântat la Crizantema de aur (11 ani). Cu timpul, gusturile ei muzicale s-au schimbat și s-a îndreptat către muzica R&B.

Pe Telegram-ul  Pro TV Chisinau  găsiți imaginile, dar și știrile momentului din Moldova și din întreaga lume! Fii reporter Pro TV. Dacă ai surprins imagini care pot deveni o știre, ni le poți trimite pe Viber, Whatsapp sau Telegram la numarul 079400508.