O dublă alertă cu bombă a fost înregistrată în această seară în Chișinău. Prima intervenție a autorităților a avut loc la Complexul Memorial „Eternitate”, unde un bărbat ar fi plasat sub un scaun o cutie cu conținut suspect. Paza de la Memorial a alertat imediat serviciile specializate.

Potrivit poliției, ambele alerte au avut loc concomitent. Imediat la fața locului au intervenit polițiștii și geniștii „Bombteh”, iar în ambele locații au fost efectuate verificări. 

În urma acestora, nu au fost identificate obiecte explozive sau care prezintă risc pentru cetățeni.

„Poliția examinează mai multe versiuni, în baza materialelor acumulate, una dintre ele fiind înscenarea și comunicarea intenționată a acestor cazuri pentru a debusola și a perturba activitatea organelor de drept, dar și a crea panică în rândul cetățenilor”, scrie instituția

Mai mult, poliția a menționat că ambele cazuri sunt documentate, iar persoanele vinovate urmează să fie identificate și pedepsite conform legii.

Sursă video: PRO TV ; Telegram/Кишинёв в теме