La frontierele Austriei și Slovaciei au fost impuse restricții de circulație din cauza unor focare de febră aftoasă. Despre aceasta anunță Ambasada Republicii Moldova în Republica Austria și recomandă cetățenilor ce intenționează să călătorească în regiune să consulte pagina oficială a Ministerului Federal de Interne al Austriei.
Potrivit unui comunicat emis de misiunea diplomatică, în perioada 5 aprilie – 20 mai, autoritățile austriece și slovace vor închide temporar mai multe puncte de trecere a frontierei.
Cetățenii sunt îndemnați să își replanifice rutele de călătorie și să consulte pagina oficială a Ministerului Federal de Interne al Austriei și cea a a Ministerului de Interne al Slovaciei pentru informații actualizate privind circulația la frontieră.
Totodată, Ambasada Republicii Moldova la Viena aduce la cunoștința cetățenilor care intenționează să călătorească în următoarea perioadă, că ar trebui să se asigure că traseul nu include aceste puncte.
„Altfel riscați să fiți redirecționați sau blocați în trafic”, atenționează reprezentanții misiunii diplomatice.
„În cazul în care vă confruntați cu o situație de criză, vă recomandăm să contactați Ambasada Republicii Moldova în Republica Austria: telefon: +43 196 110 30 sau telefon de urgență: +43 660 961 91 82”, se mai precizează în comunicat.