La această oră, în postul vamal Tudora, pe sensul de intrare în Republica Moldova, este gestionată o situație operativă, după ce în mașina unui cetățean al Ucrainei a fost găsit un obiect suspect că ar fi exploziv.
Potrivit Serviciului Vamal, zona a fost izolată, iar la fața locului a fost solicitată grupa de intervenție a Serviciului tehnico-exploziv „Bombteh” al Inspectoratului General al Poliției.
La moment, activitatea postului vamal Tudora este suspendată, fiind asigurat faptul că în perimetrul postului nu se află persoane sau mijloace de transport.
Alte circumstanțe se stabilesc.

