Meteorologii au emis cod galben de scurgeri intensive pe pante și inundații locale. Acesta va fi valabil începând de astăzi, 26 mai până pe 28 mai 2025.

Potrivit Serviciului Hidrometeorologic de Stat, având în vedere avertizarea meteorologică privind căderea ploilor, periodic puternice (cantități de apă de 15–45 l/m²), se prognozează izolat scurgeri intensive pe pante cu formarea viiturilor rapide și posibile inundații locale, alături de creșteri de debite și niveluri pe bazinele hidrografice menționate.

 

Este recomandat ca autoritățile locale și administratorii barajelor să monitorizeze starea lucrărilor hidrotehnice și să fie pregătiți pentru evacuarea apei.

Ieri, meteorologii au emis cod galben de ploi pe întreg teritoriul țării. Avertizarea intră este valabilă până marți.

Astfel, pentru a evita eventuale incidente, Primăria Chișinău îndeamnă cetățenii să utilizeze transportul public, în defavoarea mașinilor personale, șoferii să nu parcheze pe marginea străzilor, pe trotuare și sub copaci. Potrivit site-urilor meteo internațioanel abia la sfârșitul săptămânii viitoare ploile vor conteni iar vremea va începe să se încălzească.