Alexei Cotorobai, fratele bărbatului condamnat pe viață pentru omorul tinerei din Orhei, a fost trimis pe banca acuzaților. Procuratura Generală anunță că a finalizat urmărirea penală și a trimimis în judecată dosarul în care Cotorobai este învinuit de omorul unui bebeluș de 10 luni, săvârșit acum 15 ani la Telenești. Acesta se află în continuare în arest preventiv.

Roman EREMCIUC, PROCUROR LA PROCURATURA GENERALĂ: „Cazul constituie un precedent fără echivalent în practica recentă a justiției, fiind redeschis ca urmare a apariției unor probe noi care au justificat necesitatea revizuirii dosarului încheiat în anul 2011 prin condamnarea mamei copilului.”

Astfel, în baza probelor noi, procurorii au solicitat să fie revizuită și sentința din 2010 prin care pentru decesul micuțului a fost condamnată mama acestuia. Cea din urmă a fost eliberată atunci de răspundere penală, pentru că era minoră și că a săvârșit pentru prima oară o infracțiune.  

Roman EREMCIUC, PROCUROR LA PROCURATURA GENERALĂ: „În urma reexaminării, la 31 ianuarie 2025, instanța a dispus achitarea acesteia, stabilind că fapta nu a fost comisă de inculpată. Au fost identificate fapte și probe esențiale care nu au fost cunoscute anterior organului de urmărire penală.”

Iar aceste constatări au dus la reevaluarea ordonanței prin care Alexei Cotorobai a fost scos de sub urmărire penală în 2010, susține procurorul Roman Eremciuc.  

Roman EREMCIUC, PROCUROR LA PROCURATURA GENERALĂ: „Acea ordonanță a fost anulată, iar cauza penală a fost reluată în privința persoanei respective. Potrivit rechizitoriului persoanei vizate i-au fost înaintate învinuiri pentru omor, viol și răpire.”

Alexei Cotorobai a fost plasat în arest în luna februarie. Ulterior, măsura a fost prelungită. Tragicul caz a avut loc acum 15 ani. Într-o investigație, Ziarul de Gardă scrie că decesului copilului, conform raportului de expertiză legală, ar fi survenit în rezultatul zdruncinării acestuia. Atunci, bunica bebelușului decedat, l-a acuzat pe Alexei Cotorobai că ar fi fost cel care ar fi omorât copilul. Și mama micuțului declara atunci că acesta, fiind în stare de ebrietate ar fi agresat-o pe ea și pe copil, iar ulterior ar fi amenințat-o. Fratele lui Alexei Cotorobai, Gheorghe Cotorobai a fost condamnat pe viață la începutul lunii ianuarie, fiind acuzat că a ucis-o în aprilie anul trecut pe Ana Maria, o tânăra însărcinată din Orhei.