Ambasada Statelor Unite ale Americii și-a exprimat condoleanțe poporului Republicii Moldova la trecerea în neființă a maestrului Eugen Doga, printr-un mesaj pe Facebook.
„Exprimăm cele mai profunde condoleanțe poporului Republicii Moldova la trecerea în neființă a Maestrului Eugen Doga — o personalitate emblematică în lumea muzicii, a cărui creații transcend granițe și generații. Valsul său inconfundabil, recunoscut drept o capodoperă a secolului XX, continuă să atingă inimile oamenilor din întreaga lume. În anul 2015, Statele Unite au avut onoarea de a-l primi în cadrul unui turneu cultural — un moment de neuitat pentru toți cei care i-au cunoscut arta. Eugen Doga lasă în urmă o moștenire care va continua să inspire generații la rând. Spiritul său trăiește în fiecare notă a creațiilor”, se arată în mesaj.
Eugen Doga s-a stins din viață, ieri, 3 iunie. Acesta avea 88 de ani.
Eugen Doga a fost un compozitor moldovean, membru titular al Academiei de Științe a Moldovei (1992).
S-a născut la data de 1 martie 1937 în satul Mocra din Transnistria. În copilărie, a fost familiarizat cu muzica lui Gheorghe Murga. A studiat la Școala de muzică „Ștefan Neaga” din Chișinău (1951-1955), apoi la Conservatorul de stat din Chișinău (1955-1960), la clasa de violoncel a lui G. Hohlov și la Institutul de Arte „Gavriil Muzicescu” din Chișinău (1960-1965), la clasa de compoziție a profesorului Solomon Lobel.
A debutat în arta componistică în anul 1963 cu un cvartet de coarde. Este autor al mai multor lucrări în genul muzicii de estradă, de film și de scenă. În afară de preocuparea sa de cinema, este autor al mai multor compoziții originale (cântece, lucrări camerale și balet).
A compus mai multe cântece, printre care: „Curcubeul alb”, „Primăvara omenirii”, „Vocea omenească”; poeme simfonice, cum ar fi: „Inima veacului”. A compus o simfonie, piese instrumentale de cameră, romanțe, poemul simfonic „Mama”, ciclul pentru orchestra de estradă „Ritmuri citadine”, ciclul coral „Marș gigant”, 4 cvartete de coarde, cântece de estradă („Codrii mei frumoși”, „Cântec despre orașul meu”, „Cred în ochii tăi”, „Florile dragostei”, „Iubește, iubește”, „Am visat ploaia” etc.), cântece pentru copii („Imn soarelui”, „Fie soare întruna”, „Moș Crăciun” ș.a.).