La o lună de la izbucnirea scandalului privind legea amnistiei și eliberarea mai multor deținuți pe viață din penitenciarul numărul 17 din Rezina, abia acum șefii de acolo au fost suspendați. Administrația Națională a Penitenciarelor spune că directorul și adjunctul închisorii au fost înlăturați din funcție pe durata anchetei inițiate de Ministerul Justiției. Pe de altă parte, deputata Olesea Stamate, dată afară din PAS, în urma acestui scandal, spune că se încearcă ștergerea urmelor. Cei de la guvernare nu au răspuns încă acestor acuzații.
Mihail ROTARU, PURTĂTOR DE CUVÂNT AL ANP: „Conducerea Penitenciarului nr. 17 – Rezina, în persoana directorului și a directorului adjunct, a fost suspendată din funcție.”
Decizia a fost luată de Ministrul Justiției care a inițiat o anchetă pentru a afla cum anume au fost eliberați cei mai periculoși criminali, condamnați la detenție pe viață, care-și ispășeau pedeapsa în închisoarea de la Rezina.
Mihail ROTARU, PURTĂTOR DE CUVÂNT AL ANP: „Procesul se desfășoară cu respectarea strictă a cadrului legal, prin analiza detaliată a informațiilor disponibile, a documentației aferente și prin audierea persoanelor implicate. Totodată, menționăm că, măsura are caracter temporar și urmărește asigurarea unei proceduri disciplinare obiective, complete și independente.”
De ce abia acum a fost suspendată conducerea penitenciarului nu este clar, având în vedere că ancheta inițiată de minister a început acum mai bine de o lună. Am încercat să obținem un comentariu de la Ministerul Justiției, dar fără rezultat deocamdată. Ieri, însă, Veronica Mihalov-Moraru a anunțat despre necesitatea prelungirii anchetei interne din cauza volumului de lucru și a numărului mare de persoane implicate.
Veronica MIHAILOV-MORARU, MINISTRUL JUSTIȚIEI: „Ancheta se prelungește cam încă pentru 2-3 săptămâni și la finele acestei anchete vă vom infoma despre rezultatele finale.”
L-am sunat pentru un comentariu și pe directorul suspendat al penitenciarului nr.17, Veaceslav Dascăl, dar acesta avea telefonul deconectat. Deputata Olesea Stamate, dată afară din PAS, după ce a fost învinuită că anume modificările la legea amnistiei pe care le-a introdus ar fi dus la eliberarea deținuților pe viață, spune că se încearcă ștergerea urmelor și evitarea unor răspunsuri clare în cazul eliberărilor controversate ce au avut loc. Stamate insistă pe
crearea unei comisii de anchetă parlamentară, așa cum a propus anterior și îndeamnă din nou colegii din PAS să-i susțină propunerea.
Olesea STAMATE, DEPUTAT NEAFILIAT: „Felul în care se desfășoară această anchetă sau procesul în jurul acestei anchete nu are cum să nu ridice o serie de semne de întrebare. Secretarul de stat responsabil de acest segment trebuia să fie suspendat din prima zi și directorul penitenciarului Rezina trebuia să fie suspendat din prima zi. De ce s-a întâmplat acest lucru la peste o lună din moment ce s-a desfășurat ancheta, pe mine mă lasă cumva mască."
Cei de la PAS au evitat să comenteze declarațiile, precizând că sunt în așteptarea finalității anchetei inițiate de Ministerul Justiției. Scandalul legat de legea amnistiei a pornit după ce s-a aflat că mai multe persoane, condamnate la detenție pe viață pentru infracțiuni grave, au fost eliberate din penitenciar. Deputații PAS au declarat că modificările la legea amnistiei, propuse de Olesea Stamate și aprobate de Parlament în 2022, ar fi stat la baza eliberării, acuzații negate de Stamate. Deputata a fost exclusă ulterior din partid, iar șeful Administrației Penitenciarelor a fost demis.