După perchezițiile care au avut loc astăzi în toată țara la oamenii lui Șor, Centrul Național Anticorupție a publicat discuțiile telefonice ce țin de dosarul de finanțare ilegală a partidelor politice.
Centrul Național Anticorupție în comun cu Procuratura Bălți, au descins în această dimineață cu peste 70 de percheziții pe întreg teritoriul Republicii Moldova, inclusiv la Chișinău, în cadrul unui dosar penal care vizează suspiciuni de finanțare ilegală a formațiunilor politice în circumstanțe agravante.
Potrivit surselor PRO TV, este vorba de membri sau persoane afiliate partidelor din blocul Victorie, lansat la Moscova de fugarul Ilan Șor.
Potrivit CNA, este vorba despre activitatea unui grup de persoane suspectate că ar fi pus în aplicare un plan infracțional coordonat, în perioada preelectorală, premergătoare alegerilor parlamentare stabilite pentru data de 28 septembrie 2025.