La această oră, la Punctul de Trecere de Frontieră Sculeni se înregistrează trafic majorat de călători și mijloace de transport, anunță Poliţia de Frontieră a Republicii Moldova.

Aglomerată este direcția de ieșire din Republica Moldova.

„De către autoritățile de control sunt întreprinse măsuri pentru fluidizarea traficului transfrontalier și se lucrează la capacitate maximă. Pentru a reduce timpii de așteptare la controlul din punctele de trecere a frontierei, recomandăm participanților la traficul transfrontalier: Dacă intenționați să traversați prin Sculeni, optați pentru rutele alternative: PTF Costești, PTF Cahul sau PTF Leova, care funcționează în regim 24/24 ore”, explică polițiștii de frontieră.