La Centrul de Instruire al Brigăzii de infanterie motorizată „Moldova” din Bălți, astăzi, se desfășoară instruiri cu trageri de luptă din armamentul de infanterie din dotare. Astfel, autoritățile anunță cetățenii că în unele localități din țară ar putea fi auzite împușcături sau ar putea fi observată tehnică militară pe drumuri.

Ultimul update: 11.12.2024, 09:33 Publicat:11.12.2024, 09:19

Potrivit Ministerului Apărării, în același timp, militarii din Brigada de infanterie motorizată „Dacia” desfășoară, în perioada 10-12 decembrie, trageri de luptă cu armament de artilerie și infanterie la Centrul de Instruire al unității din municipiul Cahul.

„În acest context, informăm cetățenii că în unele localități aferente poligoanelor militare, este posibil să fie auzite zgomote provocate de tragerile de luptă sau să fie observată tehnică militară în deplasare spre locațiile de instruire. Antrenamentele se desfășoară în conformitate cu Planul de Instruire al Armatei Naționale pentru anul 2024”, se arată în comunicatul instituției.

Pe Telegram-ul  Pro TV Chisinau  găsiți imaginile, dar și știrile momentului din Moldova și din întreaga lume! Fii reporter Pro TV. Dacă ai surprins imagini care pot deveni o știre, ni le poți trimite pe Viber, Whatsapp sau Telegram la numarul 079400508.