Procuratura pentru Combaterea Criminalității Organizate şi Cauze Speciale atenționează instituțiile publice şi cetățenii cu privire la un document pretins semnat de procurorul-şef al PCCOCS, adresat policlinicilor din Chişinău, la subiectul unei pretinse “investigări penale a unei răpiri.”

Potrivit PCCOCS, aşa-zisul document a apărut în spațiul public, solicitând de la conducătorii medicali liste ale persoanelor care urmează anumite tratamente (în scopul investigării acelei “răpiri”).

Deşi falsul act imită antetul PCCOCS şi pretinde că a fost înregistrat în cancelaria procuraturii, totuşi adresa electronică a instituției la care policlinicile ar urma să trimită listele pacienților este şi ea inexistentă.

Aşadar:

- actul dezmințit NU a fost emis de procurorii PCCOCS;

- numărul de înregistrare este fals;

- nu există un astfel de dosar penal cu un aşa numǎr în instituție;

- adresa electronică oferită medicilor nu este folosită de procurorii PCCOCS (cea corectă este afişată pe pagina oficialǎă a instituției).

În context, Procuratura îndeamnă cetățenii - mai ales în contextul acestor alegeri pentru noul Parlament, stabilite pentru 28 septembrie 2025 - să analizeze cu atenție mesajele publice şi să verifice dacă acestea se regăsesc şi pe paginile oficiale ale instituțiilor.