Cresc amenzile pentru fumatul în locuri interzise și vor fi de la 2.250 de lei până la 20 de mii de lei. Legea care prevede înăsprirea pedepselor pentru fumat a fost votată azi în lectură finală. De asemenea, lista locurilor unde fumatul va fi interzis se extinde, iar noile restricții vizează toate tipurile de produse de tutun, dar și țigările electronice, dispozitivele pentru încălzirea tutunului sau narghileaua.

Liliana GROSU, DEPUTAT PAS: „Scopul general al proiectului este protejarea cetățenilor de acțiunea nocivă a tutunului.”

Una dintre măsurile importante prevăzute de noua lege a tutunului este extinderea listei cu locurile în care este interzis fumatul. Aici este vorba de parcuri, mai ales cele aglomerate, de terenurile de joacă pentru copii, cele de sport, parcurile acvatice, piscine, zoo sau plaje. De asemenea, fumatul va fi interzis în stațiile de transport public, în trecerile subterane, în spațiile publice deschise ale instituțiilor sociale, culturale și sportive, indiferent de tipul de proprietate, alături de instituțiile medicale și de învățământ, care erau și până acum incluse în normele legale existente. La fel, restricțiile se aplică și în raza de 10 metri de la intrarea în spațiile publice închise și la locurile de muncă, de la fereastră, în scara blocurilor de locuit și căminelor, în coridoare sau în ascensor.

LOCURI ÎN CARE FUMATUL ESTE INTERZIS

- În parcuri
- La terenurile de joacă pentru copii
- La terenurile de sport
- În parcurile acvatice
- Piscine
- Plaje
- În stațiile de transport public
- Trecerile subterane
- În spațiile publice deschise ale instituțiilor sociale, culturale și sportive
- În preajma instituțiilor medicale și de învățământ
- În raza de 10 metri de la intrarea în spațiile publice închise
- La locurile de muncă 
- De la fereastră
- În scara blocului
- Coridoare
- Ascensoare

Cei care vor încălca legea vor fi sancționați. Amenzile pentru fumatul în locuri interzise cresc și vor fi de până la 15 000 de lei pentru persoanele juridice, cu privarea dreptului de a desfășura o anumită activitate pe un termen de până la un an. Persoanele fizice vor fi amendate cu până la 2 250 de lei sau vor presta muncă neremunerată în folosul comunității de la 40 la 60 de ore.

AMENZI MAI DURE PENTRU FUMATUL ÎN LOCURI INTERZISE

Pentru persoane juridice – până la 15 mii de lei
Pentru persoanele fizice - până la 2 250 de lei

Restricțiile vor viza inclusiv folosirea de țigări electronice, dispozitive pentru încălzirea tutunului activat sau narghilea. Amenzi mai dure vor fi aplicate și persoanelor care vor comercializa produse din tutun în locuri interzise sau minorilor. Acestea vor risca amenzi de până la 20 000 de lei. O altă noutate a proiectului ține de faptul că vânzarea pliculețelor cu nicotină va fi sancționată cu o amendă de până la 4500 de lei pentru persoane fizice, iar pentru persoanele juridice sancțiunea va fi de până la 15 000 de lei, cu privarea dreptului de a desfășura o anumită activitate pe un termen de la 6 luni la un an.

COMERCIALIZAREA PRODUSELOR DIN TUTUN ȘI A PLICULEȚELOR DE NICOTINĂ

comercializarea produselor din tutun – 20 mii lei
comercializarea pliculețelor cu nicotină – 4 500-15 mii lei

Legea va intra în vigoare după 12 luni de la data publicării în Monitorul Oficial al Republicii Moldova. Potrivit datelor statistice, trei din zece moldoveni de vârstă adultă sunt fumători, iar mai mult de un sfert consumă zilnic produse din tutun. Îngrijorător este faptul că în ultimii ani, crește vertiginos numărul adolescenților fumători care utilizează în special produse de tutun încălzit și țigări electronice. Ministerul sănătății atenționează despre nocivitatea acestor produse, estimând că anual, în Republica Moldova, circa 6000 de persoane mor din cauza consumului de tutun și nicotină.