Doi bărbați în vârstă de 27 și 29 de ani, originari din raioanele Criuleni și Soroca, au fost reținuți pentru 72 de ore de poliție, după ce au furat mai multe haine dintr-un magazin din sectorul Centru al municipiului Chișinău.

Potrivit poliției, indivizii ar fi intrat în magazin sub pretextul efectuării unor cumpărături, după care au sustras mai multe articole vestimentare și au fugit într-o direcție necunoscută.

La scurt timp de la comiterea infracțiunii, suspecții au fost identificați și reținuți de oamenii legii. O parte dintre bunurile furate au fost recuperate.

Valoarea prejudiciului cauzat este de aproximativ 28.000 de lei. 

Pentru fapta comisă aceștia riscă o pedeapsă cu închisoarea de la 5 la 7 ani.