Acorduri și memorandumuri pentru obținerea de granturi și credite preferențiale în valoare de peste 385 de milioane de euro au fost semnate astăzi în cadrul Platformei de Parteneriat pentru Moldova. Danemarca și Statele Unite anunță un ajutor financiar pentru eficiență energetică și consolidarea infrastructurii de transport. Banca Europeană de Investiții ne va oferi un împrumut de 200 de milioane de euro pentru împădurire, iar BERD un grant pentru construcția unei stații de sortare și compostare a deșeurilor în sudul țării.

Erin MCKEE, ADMINISTRATOAREA ADJUNCTĂ A USAID: „Sunt foarte bucuroasă să anunț azi că Agenția Națională pentru Dezvoltare a SUA și departamentul de stat al SUA lucrează cu Congresul american pentru alocarea unui suport adițional de 75 mln de dolari pentru a consolida infrastructura vitală de transport și logistică și a spori capacitățile de securitate cibernetică ale Moldovei.”

Tot din partea guvernului SUA ar urma să mai ajungă o asistența suplimentară de 38 de milioane de dolari pentru întărirea securității energetice, stimularea comerțului, sprijinirea presei independente și consolidarea administrației publice locale. În acest sens a fost semnat un memorandum,  iar banii vor fi oferiți prin intermediul USAID.

Erin MCKEE, ADMINISTRATOAREA ADJUNCTĂ A USAID: „Sunt fonduri pentru o Moldova prosperă, indepndentă și în siguranță.”

Delegația Danemarcei, la fel, a anunțat astăzi un nou suport pentru Republica Moldova.

Ole THONKE, SECRETAR DE STAT LA MINISTRUL DE EXTERNE DIN DANEMARCA: „Am anunțat la conferința de astăzi o nouă contribuție din partea Danemarcei de 9,4 milioane de euro. Acești bani vin să completeze tot sprijinul deja existent din Danemarca, cu valoare totală de peste 40 milioane euro.”

Banii vor fi repartizați pentru mai multe domenii, cum ar fi eficiență energetică, combaterea dezinformării, pentru consolidarea securității, dar și pentru a promova egalitatea de gen. În cadrul reuniunii de la Chișinău au fost semnate  nouă acorduri de finanțare care vor sprijini investițiile în infrastructură, tranziția la economia verde și alte domenii. Valoarea totală este de 385 de mln de euro, 80 fiind preconizați să ajungă sub formă de grant, iar 305 mln împrumuturi în condiții avantajoase. Cel mai mare împrumut este prevăzut de acordul semnat de ministrul mediului cu Banca Europeană de Investiții în valoare de de 200 de milioane de euro pentru plantarea și reabilitarea padurilor în următorii 4 ani.

Sergiu LAZARENCU, MINISTRUL MEDIULUI: „Asta ne va ajuta să împădurim 63 de mii de hectare de pădure, să construim un centru seminologic, să construim trei pepeniere industriale moderne și  mai multă infrstructură pentru a gestiona durabil pădurile din Republica Moldova. „locuri de muncă în zonele rurale, inclusiv pentru tinerii specialiști.”

Acordul prevede și un grant al Uniunii Europene de 12 milioane pentru proiectul de reabilitare a unei porțiuni de 128 km de cale ferată pe tronsonul Vălcineț - Ungheni - Chișinău – Căinari. Guvernul de la Chișinău va împrumuta de la Canada circa 79 de milioane de euro pentru a sprijini familiile vulnerabile și integrarea refugiaților ucraineni. Alte acorduri au fost semnate cu diferite agenții din Franța, Elveția și Germania pentru proiecte privind susținerea egalității de șanse între femei și bărbaț sau pentru cooperare în domeniul eficienței energetice. 

De asemenea, cu Banca Europeană pentru Reconstrucție și Dezvoltare, executivul a semnat un acord de peste 4,3 milioane de euro pentru modernizarea infrastructurii de gestionare a deșeurilor.

BANI PROMIȘI LA PLATFORMA DE PARTENERIAT PENTRU MOLDOVA

SUA – 75 DE MLN DE DOLARI 
USAID – 38 DE MLN DE DOLARI
DANEMARCA – 9,4 MLN DE EURO
BEI – 212 DE MLN DE EURO
CANADA – 79 MLN DE EURO
FRANȚA – 25 MLN DE EURO
ELVEȚIA – 8,5 MLN DE EURO
UE-GERMANIA-NORVEGIA – 20 DE MLN DE EURO
BERD - 4,3 MLN DE EURO

Pe Telegram-ul  Pro TV Chisinau  găsiți imaginile, dar și știrile momentului din Moldova și din întreaga lume! Fii reporter Pro TV. Dacă ai surprins imagini care pot deveni o știre, ni le poți trimite pe Viber, Whatsapp sau Telegram la numarul 079400508.