Au trecut 81 de ani de la eliberarea lagărului Auschwitz, simbolul uneia dintre cele mai mari crime din istoria omenirii. Astăzi, supraviețuitori și familii ale victimelor au revenit în fața lagărului de concentrare pentru a depune flori și lumânări în memoria celor uciși. Pentru mulți, locul rămâne neschimbat în amintire, deși timpul a trecut. Iar vocile celor care au scăpat cu viață continuă să spună lumii ce s-a întâmplat.
„-Aveam 13 ani și jumătate când am ajuns la Auschwitz.
-Eu aveam 14 ani.
-La două săptămâni după ce împlinisem 13.”
Acum 81 de ani, porțile lagărului Auschwitz s-au deschis, iar de acolo au ieșit circa 7 mii de prizonieri. În urma lor rămânea una dintre cele mai întunecate urme din istoria omenirii — milioane de oameni uciși doar pentru ceea ce erau. Astăzi, supraviețuitorii încă poartă acele zile cu ei. În amintiri care nu s-au stins niciodată. În povești care dor și acum. Copil fiind, Rachel a fost adusă la Auschwitz cu trenul morții.
Rachel LEVY, PRIZONIER AUSCHWITZ: „Doctorul Josef Mengele făcea selecțiile. Ne examina și ne privea din cap până în picioare. Dacă păreai slab, te trimitea deoparte.”
Într-o zi, în timpul unei selecții, a fost trimisă spre camerele de gazare, iar un gest făcut din instinct pur i-a salvat viața.
Rachel LEVY, PRIZONIER AUSCHWITZ: „Stăteam la rând, aproape de bucătării, și ne uitam la poartă — celebra poartă prin care, odată ce intrai, nu mai ieșeai. A izbucnit o agitație, iar prietena mea, Mel, a fost foarte curajoasă. M-a apucat de mână și mi-a spus: „Hai, plecăm!” I-am zis: „Unde mergem?” — „Ieșim de aici”.”
Rachel nu a fost singura. La Auschwitz au ajuns mii de copii și adolescenți. Unii au supraviețuit. Mulți alții — nu. Ruth, Steven și Irene aveau vârste apropiate când au fost deportați.
„-Noi, copiii, ne țineam de mâini, ne țineam părinții de mâini. Eram literalmente smulși unii de lângă alții în câteva minute.
-Am fost despărțit de mama mea.
-Amintirea mea despre Auschwitz este exterminarea în sine. Orice altceva, bun sau rău, nu se poate compara cu asta.”
Auschwitz-Birkenau a fost cel mai mare complex de lagăre de concentrare și exterminare creat de regimul nazist.
Între 1940 și 1945, peste 1,1 milioane de oameni au fost uciși aici. Cei mai mulți erau evrei. Alături de ei — romi, prizonieri de război sovietici, polonezi și persoane persecutate politic. Deportații soseau în vagoane de marfă. La coborâre, erau supuși selecțiilor: muncă forțată sau moarte.
„Suntem în Auschwitz I, în blocul numărul trei, care este una dintre barăcile pentru prizonieri. Această cameră arată exact ca în 1945: același pat, aceeași masă, aceiași pereți, aceeași podea. Paturile erau deja înghesuite. Uneori două, chiar trei persoane trebuiau să împartă un pat. Camera era foarte mică, extrem de aglomerată. De aceea bolile se răspândeau atât de repede. Doar o masă mică, un dulap mic. Și atât.”
Camerele de gazare și crematoriile au devenit instrumente ale unei exterminări. Cei care nu erau uciși imediat erau exploatați până la epuizare, înfometați și supuși violenței constante. La 27 ianuarie 1945, aproximativ 7 mii de prizonieri au fost găsiți în viață la eliberarea lagărului de către unități ale Frontului 1 Ucrainean din Armata Roșie sovietică. Astăzi, locul este Muzeul Memorial Auschwitz-Birkenau, un spațiu dedicat comemorării victimelor.