A fost alertă cu bombă la Aeroportul Internațional „Eugen Doga” din Chișinău. În zona de check-in a fost depistat un bagaj în care se presupunea că s-ar afla o substanță explozivă. Activitatea aerogării a fost sistată temporar.

Ilona RAILEAN, OFIȚERUL DE PRESĂ AL POLIȚIEI DE FRONTIERĂ:  „Poliția de Frontieră informează că pe Aeroportul Internațional „Eugen Doga” – Chișinău a fost depistat un bagaj în care se presupunea că s-ar afla o substanță explozivă. Polițiștii de frontieră au intervenit operativ pentru evacuarea pasagerilor și personalului din Aeroport. În urma controlului, s-a constatat că bagajul suspect nu conținea substanțe explozive.”

La fața locului au intervenit angajații poliției de Frontieră și subdiviziunile specializate ale Ministerului de Interne pentru a face verificări. La scurt timp, s-a anunțat că alerta este falsă, iar activitatea aeroportului a fost restabilită. Responsabilii aerogării spun ca nu s-au înregistrat întârzieri ale zborurilor. Deocamdată nu sunt informații despre pasagerul căruia îi aparținea bagajul suspect.