Nouă persoane au fost trimise în judecată, după ce au mituit alegătorii în contextul alegerilor prezidențiale și referendumului privind integrarea în Uniunea Europeană, desfășurate în octombrie 2024.

Potrivit anchetatorilor, învinuiții le-ar fi promis și oferit alegătorilor sume de până la 10.000 de ruble rusești, 150 de dolari americani sau între 1.000 și 3.000 de lei, pentru a-i determina să voteze „NU” la referendum și să sprijine candidați prezidențiali afiliați unui partid declarat neconstituțional.

Printre metodele folosite se numără și o excursie organizată în Rusia pentru peste 25 de persoane din Edineț, cu transport, cazare și alimentație acoperite integral. La Moscova, aceștia ar fi fost îndemnați de condamnatul Ilan Șor să voteze împotriva opțiunii pro-europene. Comunicarea cu alegătorii corupți se realiza prin aplicația Telegram, folosindu-se inclusiv "chat-boturi" instalate după fotografierea actelor de identitate.

Cei nouă învinuiți au între 30 și 56 de ani, printre care se numără femei cu studii medii, un poștaș și un fost primar. Organizatorii sunt doi membri cu funcții de conducere într-un partid interzis, angajați ai unei companii private.

Peste 10 persoane au denunțat faptele autorităților. Procurorii au impus interdicția de a părăsi țara pentru cei vizați, iar Judecătoria Edineț urmează să analizeze probele acumulate.

Învinuiții riscă până la 5 ani de închisoare sau amendă de până la 57.500 lei.