Bărbatul de 60 de ani, care a încercat să intre în țară cu o valiză cu jumătate de milion de euro, a fost condamnat la 5 ani de închisoare. Se întâmplă după ce procurorii PCCOCS au contestat la Curtea de Apel decizia primei instanțe, care l-a achitat.

Potrivit deciziei judecătorești, din cei 5 ani, bărbatul urmează să stea după gratii doar doi ani și șase luni, iar restul termenului a fost suspendat condiționat pe o perioadă de probă de doi ani. 

Totodată, instanța a decis și confiscarea sumei de 540 de mii de euro. Procurorii, însă, solicită să fie confiscată și mașina de lux a învinuitului, așa că vor contesta decizia la Curtea Supremă de Justiție. 

Banii au fost găsiți în octombrie 2023. Atunci, bărbatul le-a spus vameșilor că mergea în vizită la mama sa și că nu ar avea nimic de declarat. Potrivit unor surse, cei 550 de mii de euro urmau să ajungă la oamenii fugarului Ilan Șor din Republica Moldova.