Baterii de stocare a energiei, panouri fotovoltaice, pompe de căldură sau stații de încărcare - toate de ultimă generație. Sunt doar câteva din soluțiile energetice puse la vedere de peste 20 de companii din domeniul eficienței energetice la expoziția Moldenergy.

Viitorul energiei regenerabile este în bateriile de stocare, ne spun specialiștii din domeniu. Potrivit lor, consumatorii vor nu doar să aibă zero lei în facturi, dar și să nu depindă de rețea.

Alexei PUȘCA, PARTICIPANT LA EXPOZIȚIE:  „Această baterie de stocare prezintă o capacitate de 5 Megawaţi. Poate să fie folosită la un parc fotovoltaic existent, pentru a stoca energia electrică în orele de vârf, atunci când este mai ieftină și să o pompeze în rețea atunci când este mai scumpă.” 

Vadim Ceban deține mai multe camere frigorifice în capitală, iar pentru a scăpa de facturile mari acesta și-a construit un parc fotovoltaic. Azi căuta o baterie de stocare a energiei.

Vadim DAN, CUMPĂRĂTOR:  „Noi energia de care nu avem nevoie nu o oferim gratis în rețea, dar o stocăm. Pe timp de noapte când nu este soare, dar camerele frigorifice, unde păstrăm marfa, continuă să lucreaze, noi din această baterie sustragem energia înapoi în rețea, pentru consumul nostru personal.” 

Pentru o astfel de baterie Vadim va scoate din buzunar aproape 45 de mii de euro.

Vadim DAN, CUMPĂRĂTOR:  „Perioada de răscumpărare a investiției va fi de 3 ani și jumătate. Perioada de exploatare este de până la 16 ani.”  

La expoziție au fost aduse și baterii de stocare cu o capacitate de stocare mai mică pentru consumatori casnici.

Dorin CHISELIȚĂ, PARTICIPANT LA EXPOZIȚIE: „Acest sistem a prins foarte bine în piața din RM. Ești aproape independe energetic, să produci energia ta și să o stochezi atunci când ai nevoie.”

Iar pentru cei care au un automobil electric, companiile producătoare oferă și o stație de încărcare auto, care costă în jur de 400-500 de euro.

Dorin CHISELIȚĂ, PARTICIPANT LA EXPOZIȚIE: „Pentru stație, cât și pentru bateria de stocare avem aceeași aplicație și tu poți să faci o programare. Ziua să produci curent, surplusul de curent pe care l-ai produs și nu este consumat în timp real de casă, să-l stochezi în baterie sau să trimiți către stație să încarce mașina.”  

La mare căutare rămân a fi și panourile fotovoltaice, iar producătorii încearcă să le facă tot mai eficiente.  

„Nu are margine. Permite ca panoul să se curețe singur de la fiecare ploaie. Zăpada alunecă mai ușor și pe timp de iarnă nu se depune zăpada pe el. Respectiv puteți să opțineți o eficiență mult mai ridicată.”

Iar pentru cei care vor să fie 100% independenți energetic, specialiștii recomandă procurarea unei pompe de căldură.

Veceaslav REAPCIUG, PARTICIPANT LA EXPOZIȚIE:  „Dacă folosești pompa de căldură cu panouri fotovoltaice atunci facturile pentru energia electrică și căldură sunt aproape de zero. În ultima perioadă, mai ales după majorarea tarifelor, pompele de căldură sunt căutate.”

Vizitatorii pe care i-am întâlnit spun că tot ce își doresc e să-și reducă cheltuielile și să ușureze procesul de muncă.

„Cu siguranță scopul principal pe care îl urmărește un antreprenor este economia și desigur eficiența și să fie ecologic, asta cred că este cel mai important. Aici sunt toți poziționați și ai o oportunitate de a afla mult mai multe pe aceeași platformă.”

Expoziția Moldenergy a adunat 26 de companii specializate în tehnologii de conservare a energiei, instalații termice, gaze și climatizare.