Brazii naturali raman favoriti de Craciun si nelipsiti in casele oamenilor. Ca sa ajunga pentru fiecare, agentia Moldsilva va scoate in vanzare aproape 50 de mii de molizi. Cei care sunt mai putin aratosi vor fi folositi la crengute, iar pentru cumparatorii prietenosi cu natura, sunt propusi brazii in ghiveci.
Natalia GINGA, REPORTER PRO TV: „Mai mari sau mai mici brazii sunt pregatiti sa ajunga in casele fiecaruia. Traditional, cea mai solicitata marime este cea de pana la doi metri, perfecta pentru o locuinta. Pretul pentru un astfel de brad este de pana la 300 de lei.”
Astfel, la pepiniera agentiei Moldsilva de la Straseni, molizii de soi obisnuit stau aliniati unul langa altul, pregatiti pentru a fi taiati. Vor ajunge pentru toti, spune responsabilul de la pepiniera, mare de 6 hectare.
Sergiu CHIHAI, INGINER SEF IN SILVICULTURA: „Intreprinderea silvica Straseni pune la dispozitie pentru sarbatorile de iarna circa 14300 de molizi, cu inaltimea intre un metru si 25 m. Pretul porneste de la 60 la 15 mii de lei.”
In total, agentia Moldsilva va scoate in vanzare aproape 50 de mii de brazi.
Sergiu CHIHAI, INGINER SEF IN SILVICULTURA: „Aici avem un exemplar mai inalt, de 3 metri, insa de obicei se solicita un brad de 1,8 - 2 metri. De aici va fi taiat si valorificata partea de sus, ca pom de Craciun, iar partea de jos va fi folosita la crengute.”
Iar ca pomul de Craciun sa ramana verde si intact pana dupa Revelion, specialistii vin cu o recomandare.
Sergiu CHIHAI, INGINER SEF IN SILVICULTURA: „Ca sa tina mai mult, in primul rand trebuie sa fie un spatiu ferit de caldura, departe de calorifere, trebuie sa-l fixam asa incat baza tulpinii sa fie in apa sau nisip reavan.”
Totodata, raman la mare cautare brazii in ghiveci, care ulterior pot fi replantati. Un molid de un metru, porneste de la 200 de lei. In anumite sectoare ale capitalei deja au inceput sa se vanda brazi, cei drept ca deocamdata sunt cam putini. Vanzarile vor creste cel mai probabil dupa 15 decembrie.
Pe Telegram-ul Pro TV Chisinau gasiti imaginile, dar si stirile momentului din Moldova si din intreaga lume! Fii reporter Pro TV. Daca ai surprins imagini care pot deveni o stire, ni le poti trimite pe Viber, Whatsapp sau Telegram la numarul 079400508.