În Bugetul de stat pentru anul 2025 vor fi alocate suplimentar resurse financiare suplimentare pentru investiții, reziliență energetică și creștere economică. Proiectul de modificare a Legii bugetului de stat pentru anul 2025 a fost votat de Parlament în prima lectură.
Potrivit Parlamentului, modificările la bugetul de stat pentru anul 2025 sunt propuse de Ministerul Finanțelor și includ resursele financiare oferite de Uniunea Europeană în scopul susținerii populației și a mediului de afaceri afectați de creșterea tarifelor la resurse energetice, precum și avansul și prima tranșă din pachetul de sprijin financiar din partea UE pentru susținerea Planului de creștere economică pentru Republica Moldova.
Astfel, veniturile bugetului de stat vor crește cu 3,73 miliarde de lei și vor însuma 75,28 miliarde de lei. Majorarea de 5,2 % față de valoarea aprobată se datorează în totalitate granturilor externe de care beneficiază țara noastră și sprijinului din partea Uniunii Europene.
Totodată, se propune majorarea cheltuielilor cu 7,74 miliarde de lei, ceea ce constituie 9,1 %. În rezultat, valoarea totală a acestora va depăși 93,19 miliarde de lei. Mijloacele financiare vor fi alocate pentru implementarea măsurilor de reziliență energetică și pentru implementarea reformelor din cadrul Planului de creștere economică pentru Republica Moldova.
Ce înseamnă pachetul de dezvoltare economică?
+plus 1 miliard de lei pentru drumuri locale în circa 100 de localități, 230 de proiecte locale și regionale în toată țara, modernizarea curților în Chișinău și modernizarea piețelor agricole regionale în Edineț, Bălți, Ungheni, Comrat, Cahul.
+plus 1 miliard de lei pentru circa 200 de km drumuri regionale și raionale reparate - asta înseamnă drumuri care unesc localități și așteaptă de zeci de ani să fie reparate; ca oamenii să nu-și mai strice mașinile în găurile de pe drum, iar călătoriile să fie sigure și rapide.
+plus 200 de milioane de lei pentru școli. Toate școlile vor avea cantine moderne, așa încât să fim gata să oferim de la 1 septembrie 2025 alimentația gratuită în gimnazii indiferent în ce regiune se află instituția. Banii vor fi alocați pentru toate școlile, dintre care în Chișinău sunt 155 de școli, iar în restul raioanelor - 1046 de școli.
+plus 200 de milioane de lei pentru 700 de antreprenori, care vor primi acest sprijin ca să facă investiții și să deschidă locuri de muncă. Aceste fonduri vor fi oferite prin programe precum „373”, prin granturile oferite de Organizația pentru Dezvoltarea Antreprenoriatului, dar și prin garanțiile pe care le oferă ODA pentru investițiile întreprinderilor.
+plus 200 de milioane de lei pentru agricultori, care vor fi oferite de AIPA pentru ca agricultorii noștri să facă produse cu valoare adăugată înaltă, care să le aducă venituri mai mari și, desigur, să ducă la mai multe locuri de muncă în satele noastre.
+plus 60 de milioane de lei pentru tineri angajați - asta înseamnă că mai adăugăm încă 3,000 de lei la salariu pentru tinerii angajați la primul loc de muncă acasă. Vorbim mereu despre cât de important este ca tinerii noștri să rămână acasă, dar pentru aceasta trebuie să le oferim primul salariu cât mai atractiv, ca ei să nu plece peste hotare. Acest plus la salariu va fi oferit timp de 12 luni, în primul an de angajare, în 7 domenii strategice, ramuri cu potențial de creștere - industria, electronică, industria chimică și farmaceutică, componente auto, textile și confecții, materiale de construcții, industria alimentară, industriile creative. Vom cuprinde până la sfârșitul anului în program, cel puțin 6,000 mii de tineri, care vor lucra acasă.